Armata Israelului lovește peste 2.500 de 'ținte teroriste' în Gaza / 10% din populația palestiniană a fost strămutată
Dimensiune font:
Forțele de Apărare ale Israelului au anunțat că au lovit 2.600 de 'ținte teroriste' în Gaza aparținând Hamas și Jihadului Islamic și că 169 de soldați israelieni au murit în timpul luptelor, scriu The Guardian, BBC și CNN.
Numărul persoanelor strămutate în Gaza, acest mic teritoriu dens populat cu 2,3 milioane de locuitori a crescut, până la sfârşitul zilei de miercuri, "cu încă 75.000 de persoane şi a ajuns la 338.934", a indicat biroul ONU într-un comunicat dat publicităţii joi.
Astfel, peste 10% din populația Gaza a fost forţată să-și părăsească casele din Fâșia Gaza, în timp ce bombardamentele puternice israeliene continuă să lovească enclava palestiniană.
„Deplasările în masă în Fâșia Gaza continuă”, a declarat agenția umanitară a ONU OCHA într-o declarație trimisă joi.
Guvernul din Gaza a transmis că bombardamentele israeliene au distrus cel puțin 2.540 de locuințe și că alte 22.850 de locuințe au fost afectate.
În afara a cel puțin 1.100 de morți, în Gaza au fost rănite alte cel puțin 5.339 de persoane.
Majoritatea persoanelor strămutate (două treimi) au căutat adăpost în școlile conduse de agenția ONU care sprijină refugiații palestinieni. Restul au fugit în școlile conduse de Autoritatea Palestiniană, în timp ce peste 100.000 de persoane erau adăpostite de rude, vecini și o biserică și alte facilități din orașul Gaza.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau