Capitala Chinei intră parțial în carantină: au fost descoperite noi cazuri de Covid-19
Dimensiune font:
Beijingul a plasat marţi în izolare zece sectoare, în districtul Shunyi, în nord-estul oraşului - o primă reintroducere a carantinei în capitala chineză după valul covid-19 din iunie şi iulie, relatează Reuters.
Beijingul a înregistrat 19 contaminări pe plan local şi trei cazuri asimptomatice, de la 18 decembrie, când au fost descoperite primele cazuri, informează News.ro.
Majoritatea persoanelor infectate cu noul coronavirus se află în districtul Shunyi, care le-a interzis livratorilor să intre în cartiere rezidenţiale începând de marţi.
Între aceste zone plasate în carantină se află o zonă industrială, şase sate şi trei clădiri, a anunţat un oficial municopal.
Numărul noilor contaminări rămâne mic în capitală, faţă de nivelul din iunie şi iulie, însă autorităţile locale au consolidat măsuri vizând oprirea răspândirii virusului, care s-a intensificat în trei districte, în care au fost testaţi mi de locuitori.
”Măsurile de prevenţie şi de control ale covid-19 impuse de către oraş este necesar să aibă loc în regim de urgenţă”, a subliniat un purtător de cuvânt al capitalei chineze.
Executivul local a anulat adunări la scară mare - evenimente sportive, la temple şi anumite sărbători anuale.
Beijingul a anunţat duminică faptul că suplimentează numărul ramelor de metrou, în vederea unei mai bune rapartizări a călătorilor în ele şi că limitează la 75% capacitatea locurilor de spectacol şi divertisment.
Concerte şi spectacole cu lumini de Anul Nou au fost anulate, iar instituţiile şcolare au interzis accesul persoanelor din afară.
Odată cu apropierea Anului Nou lunar - în februarie -, oficiali din capitală îndeamnă locuitorii să nu părăsească oraşul în timpul vacanţei, care începe luna viitoare, cu două săptămâni mai devreme în cazul elevilor şi unor liceeni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau