Ce riscă românii care nu respectă perioada de carantină la domiciliu. Pedeapsa este cruntă

carantina

Dimensiune font:

| 25-02-2020 19:14

În plină criză epidemiologică, la nivel mondialși european, autoritățile române încearcă, pe cât posibil, să ducă la stadiul de risc minim o posibilă infecție în România. În aceste condiții Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a făcut câteva precizări importante, tot în cadrul conferinței de presă de luni seara, din sediul ministerului pe care îl conduce.

Ce riscă românii care nu respectă perioada de carantină la domiciliu
Deja au fost instituite metode de prevenire,la nivelul intrărilor în țară, atât aeriene, feroviare, cât și prin intermediul mijloacelor auto. Este vorba de formularele ce trebuiesc completate de potențialii români care intrăîn țară,venind din zonele afectate sau în carantină, din Europa și China.

În conferința de aseară, Marcel Vela a precizat că se vor tipări alte formulare în care se va specifica și metodele punitive în cazul persoanelor care declară în fals, dar și metodele punitive pentru cei care nu respectă perioada de carantină la domiciliu.

Astfel că Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni seara, că toate persoanele care sosesc din cele 11 comune din Italia afectate de coronavirus vor fi puse în carantină, iar la nivelul Ministerului Sănătăţii va fi creată o linie telefonică specială pentru a oferi informaţii despre coronavirus. Mai mult, spune ministrul de interne, toate persoanele care vin în ţara noastră din zonele de risc vor trebui să se autoizoleze la domiciliu.

De asemenea, la nivelul Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă a fost luată hotărârea de a institui, la Ministerul Sănătăţii, o linie specială la care se pot obţine informaţii cu privire la coronavirus.

„La acest moment, când sună sunt redirecționați către dispecerii de ambulanță, în unele situații de cei care coordonează SMURD-ul. La acest moment, pentru apeluri se sună la 112. S-a vorbit că va fi o linie specială, sub coordonarea MS, în secunda în care va fi gata sună acolo. Încă se sună la 112, dacă îi este rău, dacă are simptome”, a spus Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Pedeapsa este cruntă
În momentul de faţă, sunt 4.000 de locuri de carantină la nivel naţional, care pot fi folosite pentru izolarea persoanelor suspecte de a fi infectate de coronavirus, conform datelor de la Ministerul Sănătăţii. La Ministerul de Interne s-a întrunit Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, la care au participat miniştrii de Interne şi al Sănătăţii, dar şi prefecții.

Marcel Vela, a declarat că se va introduce în chestionarul primit de pasagerii ce vin din Italia și articolul din Codul Penal, pentru cei care fac declarații false, mai ales după cazul de la Sadova, când două persoane care au fost în Italia au fost găsite la cârciumă. Marcel Vela a spus că a introdus în formularul pe care îl completează pasagerii care se întorc din zone cu epidemie, o clauză în care sunt prezentate măsurile coercitive.

Ce riscă românii care nu respectă perioada de carantină la domiciliu. Pedeapsa este cruntă
Ce riscă românii care nu respectă perioada de carantină la domiciliu. Pedeapsa este cruntă
„Vom introduce și rubrica cu Codul penal, pentru cei care fac declarații false. Recunosc că nu am introdus în formular o clauză în care să prezentăm măsurile coercitive, crezând că fiecare cetățean e responsabil. Dar după cazul de la Sadova și de mâine (marți – n.r.) vom face acest lucru. Vor suporta rigorile legii”, a spus ministrul de Interne.

Doi localnici din comuna Sadova, județul Dolj, întorşi duminică dimineaţa din Italia, au fost căutaţi cu poliţia pentru a fi controlaţi dacă au coronavirus. Un alt cetăţean din localitate a sunat la 112 şi a alertat autorităţile despre sosirea celor doi. Oamenii au fost găsiţi în scurt timp „la o vodcă”. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
De ce ar fi lansat Putin o rachetă goală la Dnipro. „Oreșnik” nu a provocat explozii sau distrugeri la sol
24/11/2024 00:08

Racheta rusească Oresnik, care a atacat Dnipro, a fost lansată probabil fără focos. Scopul liderului de la Kremlin ar fi intimidarea Ucrainei si Occidentului. Potrivit sursei citate, opinia este exprimată ...

Criza economică îi aduce înapoi în Donbas: Peste 100.000 de ucraineni aleg teritoriul sub ocupație rusă
24/11/2024 00:06

Ucrainenii care au fugit de invazia Rusiei in 2022 se intorc la casele lor din Donbas sub ocupatia rusă, deoarece nu pot tine pasul cu costul vietii pe teritoriul controlat de Ucraina. 130.000 de ucraineni s- ...

Noua metodă prin care Vladimir Putin vrea să îngroașe rândurile armatei ruse pe frontul din Ucraina. A semnat decretul
24/11/2024 00:02

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sambătă o lege prin care soldaţii care semnează un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate, reiese de pe ...

CFR: Trenurile circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi şi a temperaturilor scăzute / Trei trenuri staţionează în gări
23/11/2024 14:45

 CFR SA anunţă că sambătă dimineaţă se circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor regionale Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi pe şine sau pe firul de contact ...

GAFĂ DE PROPORȚII a echipei de campanie a lui Geoană: Au transmis presei un mesaj de susținere care era pentru un suporter Farul Constanța
23/11/2024 11:52

Gafă de proportii a echipei de campanie a candidatului independent la prezidentiale Mircea Geoană: vineri seara a transmis un mesaj de sustinere pentru acesta din partea galeriei echipei de fotbal Farul Const ...

Cum se folosesc fermele de troli și boți pentru influențarea alegerilor din România
23/11/2024 11:22

Fermele de troli si boti au devenit arme digitale puternice in campaniile electorale din Romania. Aceste retele creează un flux constant de dezinformare si manipulare pe retelele sociale, influentand perceptia ...

Meteorologii ANM au emis mai multe coduri de vreme severă în jumătate de țară
23/11/2024 11:09

  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme severă, valabilă in 23 de judeţe, pe parcursul zilei de sambătă. UPDATE 23 noiembrie, ora 10.15:& ...

Rusia: Baza NATO din Polonia este o țintă PRIORITARĂ. Polonia: Membrii UE să CONTRIBUIE mai mult la investițiile în apărare pe granița estică
23/11/2024 08:29

In timp ce Rusia amenintă că noua bază antirachetă a SUA din Redzikowo, Polonia, „este o tintă prioritară pentru o potentială neutralizare”, premierul polonez avertizează cu privire la „amenintare ...

Întâlnire crucială la Mar-a-Lago: Șeful NATO, în dialog cu Donald Trump
23/11/2024 08:27

Seful NATO, Mark Rutte, il vizitează pe presedintele ales al SUA, Donald Trump, la resedinta sa din Florida, a relatat vineri ziarul olandez De Telegraaf, citand surse. Rutte a zburat cu un avion guvernamenta ...

Germania și Marea Britanie se pregătesc de război cu Rusia
23/11/2024 08:23

Bundeswehr (fortele armate ale Germaniei) a pregătit un plan secret in cazul unui conflict militar cu Rusia Potrivit acestuia, planul de 1.000 de pagini „Operatiunea Germania” enumeră toate facilitătile ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei