Ce va face leul în 2013. Estimările specialiştilor
Dimensiune font:
Ce va face leul în 2013. Estimările specialiştilor
Un poll realizat de Curierul Naţional între experţi financiari a indicat un curs de schimb pentru finalul acestui an la valori cuprinse între nivelurile de 4,30 şi 5 lei pentru un euro
Jumătate dintre respondenţi mizează pe deprecierea monedei naţionale, iar ceilalţi anticipează o menţinere a leului între nivelurile în care s-a tranzacţionat în a doua parte a anului trecut
Beneficiind de un climat pozitiv în pieţele financiare internaţionale, moneda naţională a început anul pe o tendinţă de întărire, ajungând în zona de 4,34 lei pentru un euro, reper important, echivalent cu limita superioară a coridorului de variaţie conturat în perioada 2009-2011. Pentru a vedea însă unde se va situa cursul de schimb la finalul anului, Curierul Naţional a realizat un poll în rândul analiştilor financiari şi brokerilor cu care colaborăm, solicitându-le să indice nu numai un palier de cotare orientativ, dar şi câţiva factori care ar putea influenţa parcursul perechii valutare euro/leu.
Jumătate dintre respondenţi au mizat pe o menţinere a monedei naţionale în raport cu euro în intervalul delimitat în a doua parte a anului trecut, în timp ce alţi cinci specialişti mizează pe slăbirea leului, în general de o manieră moderată. Cea mai agresivă ţintă, de 5 lei pentru un euro, a fost indicată de către Andrei Ciubotaru, Head of Brokerage la Tradeville. Acesta are în vedere faptul că Banca Naţională a României ar putea găsi punctul de echilibru către un alt palier.
BNR ar urma să fie protagonistă în această arenă, numele instituţiei fiind menţionat de cinci dintre respondenţi. Dincolo de starea generală a economiei româneşti, ceilalţi factori care ar putea marca traiectoria cursului în 2013 şi indicaţi în poll sunt riscurile din zona euro ce pot induce intrări reduse de capital, acordurile cu instituţiile financiare internaţionale, încasările la bugetul de stat, solvenţa debitorilor, dobânzile şi spectrul unor noi tulburări politice.
Un alt aspect adus în discuţie este acela al efortului de rambursări în contul împrumuturilor externe. Acestea au împiedicat o ajustare încă şi mai brutală a economiei româneşti şi au ameliorat deprecierea leului în anii trecuţi, dar nota de plată cade în sarcina generaţiilor viitoare. "Am luat cu toţii decizia să lăsăm în grija copiilor noştri tot ceea ce nu am făcut noi bine, toate excesele consumeriste şi investiţiile noastre greşite", a declarat analistul financiar Adrian Mitroi.
Perspectiva celor 11 respondenţi la poll-ul realizat la sfârşitul anului trecut de Curierul Naţional este una moderată asupra evoluţiei economiei naţionale. În consecinţă, şi scenariile pentru traiectoria cursului de schimb în 2013 nu includ variaţii foarte ridicate faţă de nivelul de 4,44 lei pentru un euro consemnat la sfârşitul anului precedent. "Având în vedere prognozele optimiste cu privire la creşterea economică de anul viitor, precum şi faptul că se pare că nu vor mai exista turbulenţe politice interne, cursul va evolua liniar", a afirmat Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la SSIF Estinvest Focşani, care indică pentru finalul anului un nivel de 4,55-4,6 lei pentru un euro. Singura sa îngrijorare o reprezintă felul în care România va şti să îşi respecte angajamentele realizate faţă de Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, fără de care este posibil să avem parte de presiuni externe.
O prognoză apropiată, de 4,55-4,60 lei pentru un euro, o oferă şi Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni la Prime Transaction, care însă ia în calcul că există riscuri generate de criza creditului guvernamental din zona euro dar şi de natură internă care pot împinge cursul către maximul de 4,65 lei pentru un euro în timpul anului, pentru ca însă către finalul lui 2013 să îl regăsim la palierul menţionat iniţial. Gabriel Necula, Head of Retail la Alpha Finance România, anticipa o depreciere pentru începutul acestui an urmată de o echilibrare şi chiar uşoară întărire a leului în funcţie de situaţia macroeconomică către un nivel consemnat la final de an cuprins în intervalul 4,40-4,60 lei pentru un euro.
Atenţie! Există potenţial de slăbire a monedei naţionale
Au fost însă şi respondenţi care au indicat o pierdere de teren a leului în raport cu moneda unică europeană. Iulian Panait, preşedinte KTD Invest, estimează pentru sfârşitul lui 2013 un nivel de 4,75 lei pentru un euro. El îşi bazează proiecţia pe faptul că este probabil ca atât în Europa, cât şi în România, în particular, criza economică să continue să se manifeste pe parcursul a celei mai mari părţi a anului. Investitorii ar fi în acest climat puţin atraşi de pieţele emergente şi de frontieră. "Pentru aceste motive mă aştept în continuare la intrări reduse de capital străin în România, şi, totodată, mă aştept ca ieşirile de capital să continue să se manifeste. În aceste condiţii, consider că o depreciere a monedei naţionale de 5%-8% pe parcursul anului următor nu ar fi deloc surprinzătoare", ne-a declarat Panait.
Claudiu Cazacu, analist-şef la X-Trade Brokers România, a indicat nivelul de 4,70 lei pentru un euro pentru finalul unui an în care cursul valutar ar putea cunoaşte variaţii mai ample decât cele înregistrate în perioada 2009-2011. Cazacu anticipa corect încă din decembrie că începutul anului ar putea aduce episoade de întărire a leului, însă estima că în ultima jumătate din 2013 investitorii ar putea reveni la o atitudine mai prudentă.
Cea mai agresivă ţintă pentru deprecierea monedei naţionale, de 5 lei pentru un euro, ne-a fost indicată de către Andrei Ciubotaru, broker la Tradeville 5,0. "BNR probabil va fi tentată ca pe parcursul anului viitor să reaşeze cursul de echilibru pe un alt palier. Prin această mişcare, BNR va putea susţine indirect exportatorii şi să sporească încasările la bugetul de stat (prin intermediul impozitelor indirecte calculate în euro)", şi-a argumentat Ciubotaru poziţia. El spune că îngrijorarea băncii centrale faţă de solvabilitatea debitorilor sistemului bancar cu împrumuturi contractate în euro ar urma să fie atenuată de decizii luate la nivelul UE şi al Băncii Centrale Europene în scopul însănătoşirii sectorului financiar comunitar.
BNR rămâne vedeta pieţei valutare
Nu numai experţii care întrevăd slăbirea leului menţionează BNR ca factor major de influenţă al pieţei valutare. Florin Cătinaş, unul dintre cei mai experimentaţi reprezentanţi ai pieţei, singurul care a indicat un nivel mai coborât al cursului euro/leu, de 4,30 lei pentru un euro, ceea ce ar echivala cu o întărire a monedei naţionale faţă de finalul lui 2012, aduce, de asemenea, în discuţie BNR. El spune că intervenţiile continue şi sub forme variate ale băncii centrale din ultimii ani alterează mult dinamica naturală a pieţei valutare, astfel încât este greu de realizat o prognoză. Totuşi, dacă nu vor fi tulburări politice de natura celor din 2012, nu ar fi surprinzător ca la finalul anului să consemnăm un nivel de 4,30 lei pentru un euro (+/-0,05), cu toată stagnarea economiei româneşti.
Leonard Vişan, Deputy General Manager la Eastern Securities, întrevede însă un alt nivel, de 4,35-4,65 lei pentru un euro. "A trecut la un palier superior. Aşa vrea BNR!!!", ne-a declarat acesta.
Atractivitatea leului rămâne mică într-un context de represiune financiară
La fel, Radu Ciofu, fondator şi administrator al website-ului ProfitInfo, consideră că tendinţa pe termen lung este aceea de depreciere controlată pentru leu, iar următorul prag s-ar afla în zona de 4,7-4,8 lei pentru un euro, care este şi proiecţia sa pentru finalul de an. Argumentul său este menţinerea unei inflaţii peste ţinta BNR (undeva în jur de 4%), într-o perioadă în care datorită slăbiciunii economiei nu va putea însă ridica dobânda. Acestea sunt circumstanţele în care leul îşi va pierde din atractivitate.
Analistul financiar Adrian Mitroi include dobânzi de 6% în scenariul său pentru un nivel de 4,5-4,7 lei pe euro la finalul lui 2013. El estimează că, deşi rezerva valutară va fi mai mică, politica monetară se va înscrie, fără incidente, într-un nou trend, cu rezerve mai mici, control al lichidităţii prin preţ (operaţiuni repo), şi nu prin intervenţii directe ca până acum. "Mecanismele vor fi mai fine, mai adecvate realităţii prezente - una a reglajelor fine şi nu a celor brute (costisitoare şi greu de sterilizat)", a declarat analistul financiar.
Represiunea financiară la nivel global se va manifesta prin efectul ei secundar şi în România. Astfel, menţinându-se dobânzile mici, deponenţii au devenit finanţatori indirecţi ai deficitelor bugetare prin randamente la depozite şi investiţii care nu compensează suficient riscul investiţional (pe termen lung) şi monetar (inflaţia), mai spune Mitroi.
Leul şi economia, salvaţi în anii trecuţi pe seama generaţiilor viitoare
Timpul cumpărat la declanşarea crizei ne costă acum. Efortul de rambursare pentru împrumuturile contractate în 2009 îşi va spune cuvântul asupra cursului de schimb. Gabriel Aldea, şef Departament Front Office la SSIF Intercapital Invest, indică pentru finalul lui 2013 un palier de 4,35-4,45 lei pe euro, însă spune că vârful de plăţi externe ale României va reprezenta elementul central care va exercita o presiune importantă în sensul deprecierii leului. În aceste circumstanţe, doar încheierea unui nou acord cu FMI va fi în măsură să contracareze acest fenomen, mai afirmă Aldea, care a întrevăzut corect ceea ce s-a întâmplat la acest început de an, când îmbunătăţirea climatului investiţional extern a oferit statului român oportunitatea de a se împrumuta cu mai mare uşurinţă pe pieţele internaţionale, cu efect favorabil pe curs.
Adrian Mitroi spune că rambursările şi refinanţările datoriei externe vor lua procente bune din creşterea economică. Pe de altă parte, dacă aceste împrumuturi nu ar fi fost contractate la intrarea în recesiune, ajustările ar fi fost încă şi mai brutale. Analiştii economici nu ştiu dacă este bine, însă cert este că decizia a implicat o aruncare a problemelor în viitor. "Practic, la nivel individual, am realocat constrângerile bugetare pe care le merităm către generaţiile viitoare", ne-a declarat Mitroi.
Împrumutul masiv contractat pentru contracararea efectelor crizei rămâne pe bilanţ şi trebuie plătit. Simplificând exemplul, dacă trei ani de zile te împrumuţi cu 15% din PIB, atunci ai de fapt o contracţie reală de 15% a economiei. România are, în plus, provocarea de a găsi posibilitatea de tranziţie de la o economie consumeristă, în care fiecare vrea o slujbă la birou, în care partenerul trebuie impresionat printr-o vizită în week-end la mall, unde vizionarea unui film costă cât în America, iar gadgeturile sunt de două ori mai scumpe.
Andrei Ciubotaru, Head of Brokerage la Tradeville: 5,0
Radu Ciofu, fondator şi administrator al website-ului ProfitInfo: 4,7-4,8
Iulian Panait, preşedinte KTD Invest: 4,75
Claudiu Cazacu, analist-şef la X-Trade Brokers România: 4,70
Adrian Mitroi, analist financiar: 4,5-4,7
Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la SSIF Estinvest Focşani: 4,55-4,6
Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni la Prime Transaction: 4.55-4.60
Gabriel Necula, Head of Retail la Alpha Finance România: 4,40-4,60
Leonard Vişan, Deputy General Manager la Eastern Securities: 4,35-4,65
Gabriel Aldea, şef Departament Front Office la SSIF Intercapital Invest: 4,35-4,45
Florin Cătinaş: 4,30
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau