Cel puţin 17 morţi şi 90 de răniţi în Japonia, afectată de o furtună de zăpadă. Majoritatea victimelor au căzut îndepărtând zăpada de pe case
Dimensiune font:
Cel puţin 17 persoane au murit, iar alte 90 au fost rănite în ultimele zile în, într-o furtună de zăpadă, în Japonia, potrivit unui bilanţ provizoriu prezentat luni de către Agenţia japoneză pentru Gestionarea Incendiilor şi Catastrofelor, relatează AFP, preluată de News.ro.
O furtună intensă a afectat regiunile din nordul Japoniei, care a antrenat ninsori de trei ori mai importante decât media anotimpului şi care a lăsat mii de oameni fără electricitate.
În urma unor noi intemperii în timpul weekendului Crăciunului, bilanţul a crescut de la 11 morţi sâmbătă la 17 morţi luni, potrivit Sky News.
Ninsori abundente au avut loc în ultimele zile pe principala insulă niponă, Honshu, de-a lungul Mării Japoniei, dar şi în marea insulă din nord Hokkaido.
Majoritatea persoanelor care au murit au căzut îndepărtând zăpada de pe acoperişuri sau au fost acoperite de grămezi uriaşe de zăpadă căzută de pe acoperişuri.
Primăriile le-au cerut locuitorilor să fie prudenţi în timpul operaţiunilor de deszăpezire şi să nu mai acţioneze singuri.
Agenţia Meteorologică japoneză (JMA) îi sfătuieşte pe locuitorii din zonele afectate să nu plece la drum, după blocarea unor vehicule în zăpadă.
Acest episod de ninsori urma să scadă în intensitate începând de luni, potrivit JMA.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau