Cel putin sapte oameni au murit in urma inundatiilor provocate de ploile torentiale produse pe insula Evia, Grecia
Dimensiune font:
Cel putin sapte oameni au murit in urma inundatiilor provocate de ploile torentiale si furtunile cu descarcari electrice produse pe insula Evia, in timpul weekendului, au anuntat duminica oficiali eleni citati de Reuters.
Trei dintre victime, intre care un bebelus, au fost gasite in satul Politika si alte patru in satul Amfithea si in zona Bourti din centrul Evia, la nord-est de Atena, au anuntat pompierii.
Salvatorii cautau inca o persoana, data disparuta.
"Am fost in noroi de la sase dimineata. Nu am putut face nimic, m-am urcat pe masa pentru a ma salva. Eram singur", a declarat un locuitor din Bourti.
Departamentul pompierilor a primit mii de apeluri pentru a pompa apa din locuinte si din vehicule acoperite de noroi.
Zeci de oameni au fost evacuati si 43 de persoane au fost salvate cu elicopterul, drumurile fiind inundate. Transporturile au fost in mare parte perturbate.
"Ne confruntam cu un fenomen pe care nu l-am mai trait", a declarat ministrul adjunct pentru Protectie Covila, Nikos Hardalias, care a vizitat zona. El a adaugat ca schimbarile climatice fac mai dificila predictia intensitatii fenomenelor meteo.
Schimbarile climatice sunt asteptate sa intensifice evenimentele meteorologice din Grecia, unde verile sunt de obicei secetoase, potrivit expertilor. Furtunile cu descarcari electrice sunt rare, dar frecventa lor a crescut in ultimii ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau