Comandant ucrainean: Sevastopolul pică! Rusia își retrage navele în Marea Azov și în Novorossiisk
Dimensiune font:
Flota rusă din Marea Neagră a fost nevoită să-şi relocheze aproape toate navele de război pregătite de luptă din Crimeea (anexată) în alte porturi, întrucât atacurile Ucrainei au făcut ineficientă principala sa bază navală din Marea Neagră, a declarat vineri pentru Reuters comandantul şef al marinei ucrainene, viceamiralul Oleksii Neijpapa.
Atacurile ucrainene cu rachete şi drone navale au provocat pagube importante bazei de la Sevastopol, o platformă logistică pe care se bizuia marina rusă, în special pentru întreţinerea şi reparaţiile navelor sale, pregătirea forţelor sale şi depozitarea muniţiei, printre alte funcţii importante, a subliniat viceamiralul Oleksii Neijpapa.
"Aceste funcţii au fost dezvoltate de-a lungul mai multor decenii, posibil secole. Şi este clar că acum sunt pe cale să piardă acest centru" naval, a rezumat Oleksi Neijpapa într-un rar interviu acordat Reuters în oraşul-port Odesa, cu ocazia Zilei Marinei ucrainene ce va fi marcată duminică.
Ucraina, a indicat Neijpapa, a distrus sau avariat 27 de nave militare, inclusiv cinci care, în opinia sa, au fost distruse de mine marine amplasate de dronele navale ucrainene în apropierea Golfului Sevastopol.
Ucraina, care nu dispune de nave de război importante, a folosit ambarcaţiuni militare fără echipaj, pline cu explozibili, pentru a ţinti navele ruseşti şi a bombardat instalaţiile flotei şi alte obiective militare din Crimeea cu rachete Storm Shadow şi ATACMS.
"Aproape toate navele principale gata de luptă au fost mutate de inamic de la baza principală a Flotei ruse din Marea Neagră din Sevastopol, unele dintre nave fiind relocate la Novorossiisk, iar altele în Marea Azov", a spus el.
Baza navală rusă din Novorossiisk, de pe coasta estică a Mării Negre, nu dispune de facilităţile extinse ale celei din Sevastopol, care a servit drept loc de depozitare şi încărcare a rachetelor de croazieră utilizate de navele sale de război pentru a lansa atacuri aeriene asupra Ucrainei, a explicat viceamiralul Neijpapa.
"Am înţeles că ei încearcă acum să rezolve această problemă la Novorossiisk", a spus el, evidenţiind astfel "principala problemă" a flotei ruse.
Ministerul rus al Apărării nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta remarcile lui Neijpapa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau