Crucea de pe Caraiman va fi resfință la sărbătoarea Sfântului Andrei
Dimensiune font:
Ministerul Apărării Naţionale organizează, luni, de sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul României, începând cu ora 12,00, ceremonialul militar şi religios de resfinţire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munţii Bucegi.
Ceremonia este organizată cu ocazia finalizării, cu opt luni înainte de termenul prevăzut, a lucrărilor de restaurare şi reabilitare a monumentului istoric, precizează MApN, într-un comunicat.
La ceremonie, care va fi organizată cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, vor participa militari din toate unităţile de vânători de munte ale Armatei României, care vor purta steagurile de identificare ale acestora.
Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale.
Lucrările de reabilitare a "Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial", monument istoric situat în Munţii Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman, au fost contractate de Ministerul Apărări Naţionale, în calitate de administrator legal al monumentului, reaminteşte sursa citată.
Pe 14 septembrie, de sărbătoarea Sfintei Cruci, luminile au fost aprinse pentru prima dată pe Cruce după începerea lucrărilor de restaurare. A fost, de asemenea, amenajat un spaţiu tehnic în care au fost amplasate bazine de colectare a apei de ploaie şi un generator ce va permite menţinerea unei temperaturi constante în cele două camere unde au fost amenajate săli de expoziţii. Astfel, la etaj, prin imagini, este rememorată construcţia monumentului, ce a început în urmă cu 92 de ani, iar la parter este amenajată o expoziţie dedicată Primului Război Mondial, eroilor neamului şi bătăliilor de pe Valea Prahovei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau