Curtea Supremă din Michigan refuză să-l descalifice pe Trump la prezidenţiale din cauza atacului de la Capitoliu
Dimensiune font:
Curtea Supremă din Michigan a refuzat miercuri să îl descalifice pe fostul preşedinte american Donald Trump (2017-2021) să candideze anul viitor la Casa Albă pentru rolul său în atacul asupra Capitoliului, din 6 ianuarie 2021, transmit agențiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Hotărârea din Michigan contrastează cu decizia de săptămâna trecută a Curţii Supreme din Colorado, care l-a descalificat pe Trump pentru alegerile din 2024 în acest stat, în baza aceleiaşi premise juridice.
Reclamanţii – cărora justiţia din Colorado le-a dat dreptate într-o hotărâre fără precedent – au invocat cel de-al 14-lea amendament al Constituţiei SUA, care interzice persoanelor care au participat la o insurecţie să ocupe funcţii alese. Acest amendament a fost adoptat în 1868, după Războiul Civil din Statele Unite, pentru a împiedica venirea la putere a persoanelor asociate cu sudiştii confederaţi.
Spre deosebire de Colorado, în Michigan, judecătorii au susţinut că acest caz a ridicat o problemă politică care nu ar trebui să fie rezolvată de către sistemul judiciar şi au respins procesul fără a organiza măcar un proces.
Deocamdată, aceste hotărâri nu afectează decât Colorado şi Michigan, deoarece în sistemul federal american fiecare stat – şi nu naţiunea – este responsabil de organizarea scrutinului. Instanţele din Montana au respins, de asemenea, un caz similar.
Staff-ul de campanie al lui Trump a anunţat, după decizia din Colorado, intenţia de a face apel la Curtea Supremă a SUA pentru a se asigura că fostul preşedinte se află pe buletinul de vot în fiecare stat din ţară.
În cazul în care Curtea Supremă va accepta apelul, atunci acestei instanţe îi va aparţine decizia finală cu privire la posibilitatea de a folosi cel de-al 14-lea amendament în cazul lui Trump şi dacă acesta poate sau nu să candideze la preşedinţie în 2024.
Şase din cei nouă membri ai Înaltei Curţi sunt consideraţi conservatori, trei dintre ei fiind nominalizaţi chiar de Trump în timpul mandatului său.
Alegerile primare republicane încep pe 15 ianuarie cu adunările electorale din Iowa, iar Trump este favorit, potrivit tuturor sondajelor, să revină pentru a-l înfrunta pe actualul preşedinte, democratul Joe Biden, la alegerile din noiembrie pentru Casa Albă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau