Cutremure Turcia. Hartmann: Această catastrofă duce la o slăbire fundamentală a puterii, o reconsiderare a rolului Turciei în lume
Dimensiune font:
H. D. Hartmann, analist de politică externă, a vorbit despre cutremurele din Turcia și situația în care se află Recep Tayyip Erdoğan, președintele turc.
"Este o dramă care anunţă o reconsiderare a rolului Turciei în lume"
"Această catastrofă naturală duce la o slăbire fundamentală a puterii Turciei pentru următorii ani. Turcia va avea enorm de multe eforturi de făcut, iar resursele pe care le folosea pentru promovarea politicii lui Erdogan vor trebui să se ducă spre recuperarea economică, socială, politică.
Să nu uităm că sunt 6000 de clădiri dărâmate, 20.000 de clădiri care nu mai pot fi locuite. Vorbim de un efort de construcţie şi reconstrucţie care va lua ani de zile, cu resursele pe care Turcia va trebui să le găsească. Lira s-a prăbușit. Este o dramă, dar este o dramă care anunţă, într-un fel, o reconsiderare a rolului Turciei în lume. Eu spun foarte cinstit că, dacă Doamne fereşte! aşa ceva ar fi avut loc în România, România ar fi fost aruncată în secolul 19", a spus H.D. Hartmann, în emisiunea Geostrategica de la DCNews TV.
"În următoarele 6 luni, autoritatea lui Erdogan nu va putea fi pusă la îndoială"
"Turcia are un partid care aproape este unic. Au o conducere cu un pumn de oţel într-o mănușă de catifea. Erdogan nu a fost niciodată un lider uşor, ci un preşedinte autoritar. În acest moment, nu putem şi mă voi abţine să fac un profil mai critic, pentru că drama prin care trece poporul turc este o dramă în faţa căreia toţi trebuie să ne aplecăm, aşa cum este şi drama poporului sirian.
Dar să fim foarte clari! Părerea mea este că, la ora actuală, în următoarele 6 luni, autoritatea preşedintelui Erdogan nu va putea fi pusă la îndoială. Abia peste şase luni, când se intră într-o perioadă de acalmie, în care societatea ştie exact câţi oameni a pierdut, când instituţiile încep să propună proiecte de refacere, abia atunci vom vedea dacă va reuşi, dacă va mai avea acea aură de diplomat al Turciei şi de înţelept al Turciei să reziste presiunilor enorme", a mai spus H.D. Hartamann.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau