De ce ipoteza cu televizorul care a luat foc la Ferma Dacilor este cel puțin ciudată
Dimensiune font:
Pe surse, a fost lansată informația că incendiul de la Ferma Dacilor ar fi pornit de la un televizor care a luat foc.
În referatul pentru arestarea preventivă a administratorilor de la Ferma Dacilor se arată că incendiul care a dus la moartea a opt oameni ar fi aprinderea unui televizor, doar că această ipoteză ridică semne de întrebare din moment ce tragedia s-a produs în jurul orei 06.00. Acest lucru ar însemna că televizorul a rămas deschis, uitat de seara, pentru că este greu de crezut că cineva, la ora 06.00, deschide televizorul când este la pensiune să se uite la vreun program.
De altfel, sunt șanse aproape zero ca un televizor să ia foc, cel puțin dacă nu este televizor cu tub. Televizoarele moderne sunt proiectate să fie sigure și să îndeplinească standardele de siguranță. Cu toate acestea, în teorie, există întotdeauna o mică șansă ca un televizor să se aprindă, deși riscul este extrem de scăzut.
Într-adevăr, așa cum spuneam, poate ca un incendiu să pornească de la un televizor, dar dacă este vechi. S-a întâmplat, de exemplu, în 2006, când soția solistului Vasile Șeicaru a murit. Presa vremii scria că femeia plănuia să dăruiască un televizor mai vechi din apartament unei familii nevoiașe. Ea a pus aparatul în funcțiune, după care a adormit. În timpul nopții, priza la care era legat televizorul a făcut scurt-circuit iar aparatul a luat foc. Nu a fost un incendiu mare, ci a ars mocnit. Suficient însă ca fumul și gazele degajate de circuitele televizorului să umple camera și să o ucidă pe soția lui Șeicaru. Femeia a murit în somn și a fost găsită în fotoliul din fața televizorului care încă mai ardea.
Administratorii complexului turistic Ferma Dacilor şi Cornel Dinicu, cel care este cunoscut drept patron al unităţii respective, au fost duşi la instanţă, miercuri, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile
"Din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane fizice, respectiv faţă de un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. (...) Faţă de acestea, în cursul zilei de azi, procurorul de caz a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, în sarcina acestora reţinându-se, în esenţă, următoarele: în perioada 2016 - 26.12.2023, cele trei persoane au desfăşurat în mod convergent şi sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de "cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată", desfăşurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, judeţul Prahova", informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Cei trei au fost scoşi din sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, unde se aflau pentru audieri, fiind duşi la Judecătoria Ploieşti, care va judeca propunerea de arestare preventivă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau