Dezastru pentru aproape un milion de pensionari. Ce se întâmplă acum cu aceștia
Dimensiune font:
Potrivit datelor furnizate de Casa de Pensii, aproape un milion de pensionari din România primesc doar câteva sute de lei pe lună, iar 160.000 dintre ei sunt agricultori. Restul sunt pensionari care provin din sistemul public.
Pensiile de toată jena pe care le iau un milion de români
Luna trecută, 962.928 de persoane beneficiau de pensie, din care 803.233 erau pensionari din sistemul public, iar 159.695 de persoane erau pensionari agricultori.
Potrivit datelor furnizate de Casa de Pensii, pensionarii proveniți din sistemul de stat aveau o indemnizație suportată de la bugetul de stat de 259 de lei. În Cluj și Bistrița sunt cele mai mari valori – 304 lei și respectiv 298, iar în Hunedoara – 290 de lei. În București sunt cei mai numeroși pensionari – 35.481.
Capitala este urmată de Suceava, cu 32.466 de pensionari, Iași – 28.916 și Dolj – 28.173.
Pensionarii agricultori au o indemnizație socială medie de 142 de lei. În București se înregistrează o indemnizație ceva mai mare, între 196 și 218 lei și în județele Ilfov – 227 de lei și Gorj – 209.
Cei mai mulți beneficiari ai indemnizației se înregistrau în Iași – 10.713 persoane, Dolj – 10.471 de persoane și Botoșani – 9.978.
Pensiile din care nu poți să-ți plătești nici măcar o factură
Pensiile din care nu poți să-ți plătești nici măcar o factură
Măsuri simplificate pentru dosarul de pensie
Între timp, ministrul Mediului, Violeta Alexandru, a anunțat simplificarea dosarului de pensionare.
„E vorba despre eliminarea etapei privind eliberarea – pe suport de hârtie – a adeverinţelor privind stagiul de cotizare şi punctajul mediu anual realizat de asigurat şi comunicarea acestora, între casele teritoriale de pensii, prin intermediul poştei. Astfel, informaţiile pe baza cărora se stabilesc drepturile de pensie vor fi accesate la nivel naţional, indiferent de județul unde se află angajatorul solicitantului sau cel în care e instrumentat dosarul de pensie. Totodată, această procedură reprezintă o facilitate şi pentru persoana asigurată, care va putea solicita eliberarea în aceeaşi zi a adeverinţei de stagiu de cotizare de la orice casă teritorială de pensii, indiferent de domiciliul persoanei sau de sediul social al angajatorului”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau