Directorul Frontex: „Debarcările migranţilor în UE prin Mediterana Centrală au crescut cu 300%”
Dimensiune font:
Debarcările migranţilor în Europa pe ruta Mediteranei centrale au ajuns la un nivel fără precedent, în timp ce traficanţii tot mai bine organizaţi reuşesc să producă cu mai multă uşurinţă ambarcaţiuni de ocazie, a declarat vineri agenţiei France Presse şeful agenţiei europene pentru frontiere Frontex, Hans Leijtens, potrivit Agerpres.
Între ianuarie şi aprilie, numărul intrărilor clandestine în UE prin Mediterana Centrală a crescut cu aproape 300% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, ajungând la circa 42.200 precizează acesta.
„Niciodată înainte nu am văzut aşa ceva”, remarcă directorul Frontex, adăugând că aceste debarcări reprezintă mai mult de jumătate din cele circa 80.700 de intrări clandestine ale migranţilor detectate până în prezent anul acesta în blocul comunitar.
„În special dinspre Tunisia observăm în acest moment o creştere de 1.100 % faţă de anul trecut”, a mai semnalat Hans Leijtens. Potrivit acestuia, printre cauzele acestei creşteri se numără schimbarea modului de operare al traficanţilor şi scăderii preţului pe care ei îl percep migranţilor în schimbul transportării lor către Europa. „Ei folosesc în prezent mici ambarcaţiuni de ocazie din metal care pot fi asamblate pe plajă într-o singură zi, în 24 de ore” şi care costă aproximativ 1.000 de euro, explică directorul Frontex.
Pe de altă parte, el a respins acuzaţiile ONG-urilor conform cărora această agenţie ar fi complice la interceptarea ambarcaţiunilor cu migranţi de către garda de coastă libiană sau că Frontex ar mai efectua operaţiuni de respingere a migranţilor pe mare, după ce dezvăluirea de către ONG-uri a unor astfel de acţiuni a condus la demisia predecesorului său, Fabrice Leggeri.
Numit în ianuarie la conducerea Frontex, olandezul Hans Leijtens a promis să ”restabilească încrederea”, adică ofiţerii agenţiei europene să nu mai recurgă la respingeri forţate ale migranţilor. ”Gestiunea frontierelor şi drepturile fundamentale ale migranţilor merg mână în mână”, a indicat el.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau