Doi copii au fost împuşcaţi şi răniţi cu gloanţe pentru că aruncau cu bulgări de zăpadă pe stradă
Dimensiune font:
Un şofer nervos a tras cu gloanţe în doi copii, unul de 12 ani şi celălalt de 13 ani, pentru că aceştia aruncau cu bulgări de zăpadă în maşinile care treceau pe stradă, informează CNN.
Incidentul s-a petrecut în oraşul american Milwaukee, din statul Winsconsin. Şoferul a cărui maşină fusese "atacată" cu bulgări de zăpadă de către copii l-a scos din minţi pe posesorul acesteia care nici mai mult, nici mai puţin a scos o arma şi a tras cu muniţie adevărate în cei doi copii, informează CNN.
Cele două victime ale atacului şoferului agresiv au vârste de 12 şi 13 ani, a precizat aceeaşi sursă, marţi.
Faptele s-au petrecut sâmbătă seara.
Când copiii au aruncat bulgării de zăpadă în direcţia maşinilor care staţionau în apropiere, unul dintre aceştia a nimerit o maşină Toyota de culoare albă, potrivit CNN.
În acel moment, proprietarul maşinii s-a înfuriat şi a deschis focul asupra celor doi copii şi a tras în ei, rănindu-i.
În urma incidentului, copiii au fost transportaţi la spital, dar vieţile lor nu sunt puse în pericol.
Poliţia caută martori pentru anchetă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau