Guvernul şi-a asigurat acces garantat la cel puţin 154 de milioane de doze
Canada a anunțat că laboratorul francez Sanofi şi cel britanic GSK au promis până la 72 de milioane de doze din vaccinul contra Covid-19 guvernului canadian, care a semnat deja acorduri asemănătoare cu mai multe laboratoare americane.
În total, „Canada şi-a asigurat de acum acces garantat la minimum de 154 de milioane de doze şi până la maximum de 262 de milioane de vaccinuri potenţiale pentru a-i proteja pe canadieni şi a salva vieţi”, a declarat ministrul canadian al Serviciilor publice şi al achiziţiilor Anita Anand.
Potrivit www.cbc.ca, Canada a alocat un miliard de dolari pentru a achiziționa cel puțin 154 milioane de doze de vaccin, de la cinci companii diferite, iar cea mai mare parte a banilor nu vor fi returnați chiar și în situația în care vaccinurile nu vor fi aprobate. Canada are o populație de 37,8 milioane de locuitori.
Sanofi şi GSK, care asigură că vaccinul lor ar putea fi autorizat din primul semestru al anului 2021, au lansat la începutul lui septembrie studii clinice pe om la care 440 de participanţi sunt în curs de recrutare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau