FOTO/VIDEO - ȘOCANT! BĂTAIE cu MĂRUNTAIE de PORC în parlament
Dimensiune font:
Parlamentul taiwanez, ce are reputaţia de a fi frecvent scena unor confruntări haotice între aleşii de la putere şi din opoziţie, a înregistrat vineri un nou incident în care au fost aruncate măruntaie de porc, deputaţii din opoziţie protestând astfel contra deciziei guvernului de a relaxa restricţiile asupra importurilor de carne de porc provenită din SUA, transmit Reuters şi AFP potrivit Agerpres.
Membri ai partidului de opoziţie Kuomintang (KMT) au adus în parlament saci care conţineau intestine, inimi, plămâni şi alte organe de porc. Lucrurile au degenerat în timpul dezbaterii.
„Ne pare rău că am aruncat măruntaie de porc în parlament, dar am făcut asta pentru a aduce în atenţie chestiunea cărnii de porc'', a declarat Lin Wei-chou, un parlamentar din opoziţie.
Deputat Lin Chu-yin, din partea Partidului Democratic Progresistune (PDP), aflat la putere, a publicat pe contul său de Facebook imagini cu incidentul de vineri din parlament.
Guvernul taiwanez a anunţat recent decizia de a autoriza, de la 1 ianuarie 2021, importurile de carne de porc din SUA conţinând ractopamină, un aditiv care face mai macră carnea de porc şi care este interzis în China şi în Uniunea Europeană.
Autorităţile americane au subliniat că importurile de carne de porc şi de vită sunt unul dintre principalele obstacole în calea semnării unui acord comercial între Washington şi Taipei.
Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen şi Partidul Democratic Progresist (PDP), care deţine o largă majoritate în parlament, speră că o asemenea relaxare a restricţiilor va permite încheierea acestui acord.
Înainte de a ajunge la putere, PDP a desfăşurat o campanie contra ractopaminei şi KMT acuză acum de ipocrizie formaţiunea aflată la guvernare. PDP susţine acum că ractopamina nu constituie o ameninţare pentru sănătate şi că acordul comercial va consolida relaţiile cu SUA, un aliat strategic al Taiwanului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau