Grecia cere mai multe informații despre conturile bancare din Panama ale Evei Kaili, fosta vicepreședintă a Parlamentului European inculpată pentru corupție în Qatargate
Dimensiune font:
Autoritatea greacă de combatere a spălării banilor a cerut organismului similar din Panama să-i precizeze dacă au existat transferuri de bani din Qatar către conturi aparţinând fostei vicepreşedinte a Parlamentului European (PE), Eva Kaili, sau partenerului de viaţă al acesteia, italianul Francesco Giorgi, inculpaţi în urma scandalului de corupţie legat de PE, transmite joi agenţia EFE.
Potrivit presei din Grecia cererea se referă la presupuse transferuri financiare în valoare de 28 de milioane de dolari în conturi deschise de Kaili şi Giorgi sau de membri de familie ai acestora.
Suspiciunea legată de astfel de depozite a apărut în urma publicării pe internet a unor documente ale Băncii Bladex din Panama. Acestea sugerează o serie de transferuri bancare efectuate din Qatar, respectiv 20 de milioane de dolari transferaţi într-un cont pe numele Evei Kaili, 4 milioane într-un depozit în care apare titular tatăl ei, Alexandros, şi încă 4 milioane într-un depozit deschis de mama sa, Maria Ignatiadu.
Totuşi, avocatul lui Kaili în Grecia contestă autenticitatea acestor documente bancare, afirmând că ele sunt ”în mod evident falsificate”.
Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili şi asistentul europarlamentar italian Francesco Giorgi sunt în prezent în arest preventiv la Bruxelles după ce au fost inculpaţi pentru fapte de corupţie în cadrul anchetei legate de presupuse sume de bani oferite de Qatar şi Maroc unor oficiali europeni pentru a influenţa decizii ale instituţiilor UE. Tatăl Evei Kaili este şi el inculpat, dar nu a fost reţinut.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau