Închisoare pe viață pentru teroriștii din Austria
Dimensiune font:
Austria intenţionează să permită instanţelor să-i închidă pe cei condamnaţi pentru infracţiuni legate de terorism atât timp cât sunt consideraţi o ameninţare, a declarat Guvernul.
Acţiunea a venit după ce săptămâna trecută la Viena, un jihadist care fusese eliberat devreme din închisoare a ucis patru persoane, apoi fiind împuşcat de poliţişti. Tânărul în vârstă de 20 de ani fusese condamnat la 22 de luni pentru încercarea de a se alătura Statului Islamic în Siria.
„Dacă un criminal bolnav mintal poate fi închis pe viaţă pentru că este o ameninţare, atunci un terorist care prezintă o ameninţare poate fi închis pe viaţă” , a declarat cancelarul conservator Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă despre un pachet de măsuri antiteroriste.
Kurz a spus că aceasta ar putea deveni o opţiune pentru instanţe atunci când îi condamnă pe cei vinovaţi pentru crime jihadiste. Pentru cei care şi-au ispăşit deja pedeapsa, Austria ar planifica o monitorizare mai sistematică prin etichetare electronică. Austria are un număr relativ mare de oameni care s-au alăturat statului islamic din Siria sau Irak sau au încercat să facă acest lucru.
Kurz a spus că numărul „luptătorilor terorişti străini” în Austria depăşeşte 150, dintre care unii se află în închisoare. Iar peste 100 nu s-au întors încă în Austria, a adăugat el.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau