INFO Amenzi de Crăciun pentru românii care nu respectă regulile. Ce anunț a făcut DSVSA
Dimensiune font:
În pragul sărbătorilor de iarnă, românii pot primi amenzi substanțiale din partea autorităților, dacă nu respectă o serie de reguli impuse. Mai exact, este vorba despre cei care își sacrifică porcul în gospodărie și consumă carne. Crescătorii de porci trebuie să aibă în vedere o serie de reguli impuse pentru perioada următoare.
Totodată, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor le mai recomandă cetățenilor să respecte o serie de reguli și după ce se sacrifică porcul.
Amenzi pentru nerespectarea regulilor
„Direcţia Sanitara Veterinara si pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa (DSVSA) recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate/înregistrate sanitar veterinar, astfel, vor avea certitudinea că atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică”, este mesajul transmis de oficialii de la DSV Dâmbovița.
După finalizarea achiziției, într-o perioadă cât mai scurtă cu putință, alimentele de origine animală se depozitează în frigider. Aici, alimentele de origine animală se vor depozita potrivit informațiilor de pe etichetă.
Fără vânzare de carne
De asemenea, consumarea cărnii după sacrificarea porcului, fără efectuarea unor controale sanitar veterinare și a salubrității cărnii poate genera efecte serioase. Oficialii DSVSA au mai transmis faptul că este interzisă comercializarea cărnii de porc, dar și a produselor preparate din carnea de porc din gospodărie.
„De asemenea, este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA)”, au mai transmis reprezentanții instituției.
Carne cu analize
Este important ca înainte de consumarea cărnii să se efectueze teste. Este obligatoriu ca medicul veterinar să facă analize asupra cărnii pentru a identifica dacă aceasta este contaminată.
Examinarea cărnii provenite de la porcii sacrificaţi în vederea examinării pentru Trichinella spp. este obligatorie și se efectuează pe probe provenite atât de la porcii identificați și introduși în BND, cât și de la porci neidentificați, care nu figurează în BND”, au mai transmis reprezentanții DSVSA.
Transportul cărnii
Un alt aspect pe care l-au comunicat reprezentanții DSVSA cu privire la carne ține de transportul acesteia.
„Este interzisă introducerea cărnii și a produselor din carne (toate speciile: porc, oaie, vită, pasăre, etc.) dintr-o țară terță în Uniunea Europeană, respectiv în România, prin bagajele personale ale călătorilor. Interdicția se aplică și în sens invers, din România într-un stat membru sau țară terță.
Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. să fie achiziţionate din spaţii amenajate,autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, aflate sub controlul personalului de specialitate”, au mai transmis reprezentanții DSVSA, conform dailybusiness.ro>Este recomandat ca ouăle și alte produse alimentare care se consumă în mod tradiţional în această perioadă, cum sunt: cozonacii, prăjiturile, legumele de sezon etc. să fie achiziţionate din spaţii amenajate,autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, aflate sub controlul personalului de specialitate”, au mai transmis reprezentanții DSVSA, conform dailybusiness.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau