Îngrijorare la nivel planetar: Rusia începe exercițiile nucleare, la care participă și Belarusul
Dimensiune font:
Kremlinul a declarat luni că exerciţiile cu arme nucleare non-strategice pe care preşedintele Vladimir Putin le-a ordonat vor avea loc "într-un termen adecvat" şi că aceasta este o chestiune care ţine de Ministerul Apărării
La începutul acestei luni, Putin a ordonat armatei sale să exerseze desfăşurarea de arme nucleare tactice după ceea ce Moscova a declarat că au fost ameninţări din partea Franţei, Marii Britanii şi Statelor Unite. Când a fost întrebat despre aceste exerciţii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a evitat să indice o dată concretă. "Aceasta este o întrebare pentru Ministerul Apărării. Există într-adevăr un ordin din partea comandantului suprem, acesta va fi executat în intervalul de timp adecvat", a spus Peskov.
Ce urmează?
Anterior, Ministerul rus al Apărării declarase că, la instrucţiunile preşedintelui, Statul Major General al Forţelor Armate Ruse a început pregătirile pentru un exerciţiu pe termen scurt cu formaţiuni de rachete din Districtul Militar Sudic, cu implicarea aviaţiei şi a Marinei. Se va exersa pregătirea şi utilizarea armelor nucleare non-strategice. Exerciţiile au ca scop, printre altele, asigurarea necondiţionată a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Federaţiei Ruse ca răspuns la declaraţiile provocatoare şi la ameninţările unor oficiali occidentali.
Vladimir Putin a calificat exerciţiile de exersare a folosirii armelor nucleare non-strategice drept un exerciţiu de rutină, în care nu există nimic neobişnuit. El a mai spus că exerciţiile se vor desfăşura în trei etape, iar Belarusul se va alătura Rusiei în cea de-a doua etapă, întrucât pe teritoriul Belarusului sunt desfăşurate arme nucleare non-strategice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau