Justiție pentru milionari. Victoraș Micula scapă de un proces, iar tăticul lui trebuia să dea niște milioane înapoi statului și nu le dă
Dimensiune font:
Cu ceva timp în urmă, prima instanță l-a condamnat pe polițistul Adrian Hărăguș, care i-ar fi dat mașina de serviciu lui Victoraș Micula și hainele să se filmeze.
Magistrații au decis că faptele s-au prescris, ca atare polițistul a fost scos basma curată.
În decembrie anul trecut, omul legii a primit de la judecătorii de la Judecătoria Oradea doi ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare. Adrian Hărăguș a cerut ajutorul instanței superioare, dar până ca procesul să fie judecat de Curtea de Apel, fapta s-a prescris și judecătorii au fost nevoiți să oprească procesul. După această decizie, polițistul nu va avea probleme nici la locul de muncă, el rămânând în funcție.
Banii au rămas la frații Micula
Pe de altă parte, ANAF a încercat de mai multe ori să îi execute silit pe frații Micula, pentru a recupera despăgubirile plătite în 2019 de guvernul Orban. E vorba de procesul câștigat de aceștia la Tribunalul de Arbitraj de la Washington când au reclamat că Statul român le-a provocat pierderi substanţiale după ce a anulat facilităţile acordate investitorilor din zonele defavorizate în perioada aderării la Uniunea Europeană, scrie Adevărul.
Despăgubirile s-au plătit în decembrie 2019, în întregime, dar Comisia Europeană nu a fost de acord, considerând acest lucru un ajutor de stat ilegal. Ca atare, s-a cerut României să recupereze banii, dar frații Micula au contestat decizia. Judecătoria Beiuș a oprit toate acțiunile pentru a fi recuperate cele 395 de milioane de euro care au fost plătiți de Guvern firmelor fraților Micula.
Executarea silită ar provoca grave prejudicii, cu „posibila intrare în faliment, indisponibilizarea unui număr mare de angajaţi”
„Instanţa apreciază oportun la acest moment suspendarea provizorie a executării silite pornită de intimată, căci ea ar crea grave prejudicii, cu posibila intrare în faliment, indisponibilizarea unui număr mare de angajaţi, neplata furnizorilor, împrejurare ce ar putea avea consecinţe în plan social şi ar duce la imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea”, se arată în motivarea instanței
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau