Liderul Sindicatului EUROPOL anunță că polițiștii care l-au UCIS pe bărbatul agresiv din București au tras ȘASE focuri de armă
Dimensiune font:
Liderul Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a anunțat, la România TV, că bărbatul ucis de polițiști a reușit să rănească un polițist cu o foarfecă și că oamenii legii au tras șase focuri de armă pentru a-l opri.
Bărbatul care a fost împuşcat mortal de poliţişti a înjunghiat un angajat MAI cu o foarfecă. Totul a început după un apel la 112 care anunţa că un bărbat ameninţă angajaţii hotelului în care era cazat. În momentul în care poliţiştii au sosit în hotel, bărbatul a devenit agresiv cu oamenii legii şi i-a ameninţat şi pe ei. Când au încercat să îl imobilizeze, individul i-a lovit şi a reuşit să îl rănească pe unul dintre poliţişti. Mai apoi, bărbatul a fugit la un etaj superior al hotelului, unde poliţiştii au folosit armamentul.
Bărbatul a fost rănit în piept şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Elias. Potrivit unor surse, bărbatul care a provocat scandalul este cel care, în 2016, a intrat cu maşina personală în gardul Guvernului. Poliţistul rănit de bărbatul împușcat este internat și el în spital.
Conform lui Andreica, deși inițial s-a anunțat că bărbatul a fost împușcat în picior, oamenii legii au folosit de fapt șase gloanțe, asta pentru că deși au tras în picior, așa cum prevede procedura, agresorul nu s-a conformat somației de a înceta atacul, așa că polițiștii l-au împușcat în piept pentru a-și salva viața.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau