Liniile de apărare rusești încep să se prăbușească (Mihailo Podoliak)
Dimensiune font:
Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, susţine că armata de ocupație a Federaţiei Ruse este în pragul pierderii definitive a pozițiilor sale strategice. "Liniile de apărare rusești încep să se prăbușească”, notează Korespondent, potrivit RADOR.
Armata ucraineană se îndreaptă spre sud cu un oarecare succes, apropiindu-se cu un pas de preluarea controlului focului asupra „culoarului terestru spre Crimeea”. Miza este deja clară: toate liniile ruseşti de sprijin, inclusiv cele feroviare" - a scris acesta pe Twitter, într-un mesaj postat vineri seară. Potrivit lui Podoliak, în viitorul apropiat, numărul apelurilor la negocieri sau la oprirea furnizării de arme, precum și încercările „terților" de a-i demoraliza pe ucraineni ar putea crește.
„Între timp... Forțele Armate ale Ucrainei continuă să recucerească" - a conchis Podoliak. Recent, au apărut informaţii că trupele ucrainene au spart, probabil, prima linie de apărare a agresorilor ruși din regiunea Zaporijjia. Prima informaţie în acest sens a fost transmisă de CNN și de șeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley. Pe de altă parte, raportul de vineri seară al Statului Major General al Ucrainei nu menționează o astfel de reuşită a armatei ucrainene, dar arată că „Forțele de Apărare au continuat operațiunea ofensivă în direcția Melitopol".
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau