MAE: Lituania reiterează sprijinul constant faţă de aderarea României la spaţiul Schengen
Dimensiune font:
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut joi o întrevedere cu omologul său lituanian, Linas Linkevicius, în contextul participării la reuniunea ministerială informală 'Snow meeting' de la Trakai, prilej cu care a fost reiterat sprijinul constant al Lituaniei faţă de aderarea României la spaţiul Schengen.
Potrivit unui comunicat al MAE remis joi AGERPRES, Corlăţean şi Linkevicius au convenit organizarea de consultări între cele două ministere, pentru coordonarea în dosare europene şi pe teme de interes aflate pe agenda internaţională, precum şi intensificarea relaţiilor la nivel înalt dintre cele două state.
'Cei doi oficiali şi-au exprimat satisfacţia faţă de consistenţa dialogului bilateral la nivel înalt, subliniind convergenţa poziţiilor şi intereselor celor două state faţă de temele de pe agenda europeană şi internaţională. Au fost punctate în special priorităţile viitoarei Preşedinţii lituaniene a Consiliului UE (semestrul al II-lea 2013), cu accent pe Summitul Parteneriatului estic care se va organiza la Vilnius în luna noiembrie a.c., securitatea energetică, Politica de coeziune şi Cadrul financiar multianual 2014-2020', se mai arată în comunicatul MAE.
Ministrul Linas Linkevicius a reiterat sprijinul constant al Republicii Lituania faţă de aderarea României la spaţiul Schengen.
De asemenea, au fost abordate teme legate de politica de extindere a UE, cu accent pe statele din Balcanii de Vest, Republica Moldova, exprimându-se susţinerea pentru aspiraţiile europene ale acestor state. În discuţiile dintre cei doi oficiali a fost punctată necesitatea intensificării cooperării economice şi investiţionale româno-lituaniene, inclusiv prin organizarea unui forum economic în marja unei vizite oficiale.
Potrivit MAE, ministrul Linkevicius a declarat că România rămâne un partener important pentru Lituania, evocând interesele şi obiectivele comune pe care cele două ţări le au în cadrul UE, precum şi în plan regional şi global.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau