Marea Britanie nu vrea să dea Ucrainei din avioanele sale de luptă. Are însă o altă soluție viabilă
Dimensiune font:
Regatul Unit nu va trimite Ucrainei avioane Typhoon în viitorul apropiat, a declarat ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, care a venit însă cu o altă soluție pentru dorința Kievului de a primi aeronave de luptă.
Avioanele Typhoon ar fi prea complexe pentru piloții ucraineni și ar implica trimiterea a sute de soldați britanici la sol pentru a-i sprijini, a spus Wallace, potrivit The Mirror și The Guardian.
„Ceea ce trebuie să facem atunci când dăruim ceva este să ne asigurăm că oferim și pregătirea corespunzătoare”, a spus acesta.
„Occidentul nu va trimite trupe în Ucraina într-un asemenea număr - dacă ai trimite (avioane) Typhoon ar trebui să trimiți 200 de oameni de la RAF și nu vom face asta, am spus-o foarte clar”, a insistat el.
Marea Britanie are însă o altă soluție viabilă
Wallace a prezentat însă o soluție la problemă, spunând că Marea Britanie va ajuta țările care oferă Ucrainei avioane sovietice sau rusești să-și acopere lipsa de apărare aeriană.
„Dacă o țară dorește să ofere un model rusesc sau sovietic, cum ar fi un MiG 29 - și există unele țări din NATO care le au - atunci Marea Britanie va face tot posibilul să completeze cu propriile noastre avioane sau chiar să ofere o formă de poliție aeriană pentru a acoperi pierderea lor de capacitate", a spus oficialul britanic la Sky News.
„Celălalt mod rapid prin care Ucraina poate beneficia de avioane de luptă este pentru acele țări din Europa care au avioane de luptă sovietice rusești - MiG 29 sau Su-24 - dacă doresc să le doneze, putem folosi avioanele noastre de luptă pentru a le suplini lipsa și a le oferi securitate”, a declarat Wallace.
Declarațiile sale vin după ce joi, fostul premier britanic Boris Johnson a insistat ca Ucraina să primească ceea ce solicită.
„Acum este momentul să îi oferim președintelui Zelenski instrumentele de care ucrainenii au nevoie pentru a termina treaba. Ultimul an ne-a învățat că, mai devreme sau mai târziu, Occidentul le dă ucrainenilor ceea ce au nevoie. Și dacă aceasta este alegerea - mai devreme sau mai târziu - haideți să o facem mai devreme, de dragul Ucrainei și al lumii. O victorie rapidă a Ucrainei este obiectivul uman, plin de compasiune și rațional din punct de vedere economic, a spus Johnson.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau