O companie din Romania, investigata de OLAF: 410.000 de euro deturnati dintr-un proiect de mediu catre un hotel-cazinou din Cipru
Dimensiune font:
Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) a descoperit fraudarea unei sume de 410.000 de euro din fonduri europene destinate unui proiect de mediu si deturnate de un consortiu de cinci companii mici si mijlocii din Spania, Franta, Irlanda si Romania catre investitii intr-un hotel-cazinou in Cipru, informeaza OLAF vineri intr-un comunicat.
Proiectul de mediu a fost finantat de Agentia Executiva pentru Cercetare (REA) si urma sa fie implementat de acel consortiu. Insa pe masura desfasurarii acestuia, REA a inceput sa suspecteze ca unele cheltuieli de personal inaintate spre decontare ar putea fi false si a sesizat OLAF, care, beneficiind si de ajutorul autoritatilor nationale, a descoperit frauda.
Investigatia efectuata a relevat ca majoritatea finantarilor prevazute pentru respectivul proiect au fost deturnate catre un proiect pentru un hotel-cazinou in Cipru si ca acel consortiu nici macar nu avea capacitatea operationala de a implementa proiectul.
Investigatia OLAF a fost incheiata in noiembrie 2019 cu recomandarea ca REA sa recupereze de la acel consortiu suma de 410.000 de euro si ca autoritatile nationale competente sa initieze procedurile penale impotriva persoanelor implicate.
OLAF nu a precizat in comunicatul sau numele persoanelor sau companiilor implicate in aceasta frauda
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau