Optzeci de persoane, trimise în judecată de DIICOT în patru dosare legate de traficul de migranţi/ În cadrul cercetărilor, au fost oprite 40 de transporturi ilegale, fiind găsiţi peste 800 de migranţi
Dimensiune font:
Optzeci de persoane au fost trimise în judecată de DIICOT în patru dosare legate de traficul de migranţi, în judeţele Timiş, Arad şi Caraş-Severin. În cadrul cercetărilor, au fost oprite 40 de transporturi ilegale, fiind găsiţi peste 800 de migranţi care doreau să treacă ilegal din România în alte state din Uniunea Europeană.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a anunţat, miercuri, că, prin rechizitoriile întocmite în patru cauze penale privind constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara, Biroul Teritorial Arad şi Biroul Teritorial Caraş-Severin au dispus trimiterea în judecată a 80 de inculpaţi (64 în stare de arest preventiv), fiind încheiate şi 7 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
”În cele patru cauze s-a reţinut că, din anul 2022, mai mulţi inculpaţi, cetăţeni români şi cetăţeni străini, s-au constituit în patru grupuri infracţionale, având ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României şi ulterior transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea obţinerii de importante foloase materiale. Astfel, au fost interceptate şi oprite un număr de aproximativ 40 de transporturi ilegale, în care au fost identificaţi peste 800 de migranţi, ce intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană”, a arătat DIICOT.
Activităţile judiciare şi acţiunile au beneficiat de sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate (şi a structurilor teritoriale subordonate), Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (şi a structurilor teritoriale subordonate) şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (şi a structurilor teritoriale subordonate).
Suportul de specialitate a fost asigurat de către DIICOT – Biroul Tehnic şi Criminalistic şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Dosarele au fost înaintate spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara şi Tribunalelor Timiş şi Arad.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau