Patru persoane, printre care şi un copil de 12 ani, au fost rănite, într-un accident rutier în județul Constanța
Dimensiune font:
Patru persoane, printre care şi un copil de 12 ani, au fost rănite marţi, într-un accident rutier, în care au fost implicate două maşini, într-o localitate din judeţul Constanţa, conform news.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină marţi dimineaţa, la un accident rutier petrecut în localitatea Tichileşti şi în care au fost implicate două maşini.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean. În urma accidentului au fost rănite patru persoane. Este vorba de doi bărbaţi, o femeie şi un copil de 12 ani.
Victimele erau conştiente şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau