Poliția a intervenit acasă la un deputat AUR - Soția a sunat să reclame că a fost bătută
Dimensiune font:
Deputatul AUR Dumitru Focșa și-ar fi bătut soția, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS. Femeia a depus plângere la poliție.
" Polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soțul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat, de 57 de ani, dar și persoana vătămată, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violență. Polițiștii au solicitat o ambulanță, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital.
Polițiștii au întocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Totodată, întrucât s-a constatat faptul că la incident a participat și o minoră, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor”, anunță Poliția.
Nu este prima dată când deputatul are probleme de ordin comportamental. El a fost la un pas să fie exclus din AUR în 2021. Membrii din 27 de organizaţii judeţene au semnat pentru excluderea din partid a preşedintelui AUR Constanţa.
Dumitru-Viorel Focşa (55 de ani) este deputat AUR de Constanţa și a mai fost implicat într-un scandal în 2021, când a lansat un atac la adresa lui Nicolae Raţiu (73 de ani), fiul fostului fruntaş ţărănist Ion Raţiu (1917-2000), pe care l-a numit „retardat”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau