Ponta: Impozitarea diferenţiată nu va fi probabil introdusă în 2013; nu mai tăiem dar nici nu deschidem baierele pungii
Dimensiune font:
Premierul Victor Ponta a declarat marţi seara, la România Tv, că o renunţare la cota unică de impozitare şi revenirea la cea regresivă nu este în ''planul anului 2013'', dar că salariile şi pensiile, cu majorările suferite în 2012, vor rămâne la acelaşi nivel şi nu se vor tăia.
'Va fi un an stabil şi corect. Salariile aşa cum au crescut în iunie şi decembrie se acordă şi nu se mai taie în niciun fel. Pensiile s-au indexat în ianuarie cu 4% prevăzut de lege. E un an stabil (...) Nu mai tăiem nimic dar nici nu deschidem baierele pungii mai mult decât atât. (...) Nu pentru 2013 (n.r. - era prevăzută impozitarea diferenţiată), dar era vorba de un principiu care a constituit, dacă vreţi, cel mai dificil compromis între PSD şi PNL. Liberalii, aşa cum este normal şi cum gândesc liberalii în toată lumea, au spus: să păstrăm un nivel scăzut de taxare, acel 16%, iar noi, social-democraţii am spus: nicăieri în lume - se mai întâmplă în Rusia şi în Bulgaria, este adevărat - în lumea civilizată, oamenii nu plătesc exact acelaşi impozit şi când au 100 de lei venit şi când au un milion. (...) În 2013 probabil că nu vom reuşi să ne ducem la 12% şi 8%, însă principiile, cele două principii - că în România nu mergem pe o taxare foarte ridicată, dar că există categorii sociale faţă de care taxarea trebuie să fie mai redusă decât marea masă a cetăţenilor, amândouă sunt principii moderne şi ţin, până la urmă, de ideologia şi de principiile ambelor partide care formează structura USL'', a afirmat Victor Ponta.
Primul ministru a evitat să indice o dată de la care s-ar putea aplica impozitarea diferenţiată, susţinând că USL are avantajul, pentru prima dată după 2008, ''de a gândi'' ceea ce vrea să facă, ''pe patru ani, nu pe două luni, nu pe şase''. ''Avem o majoritate solidă (...) decizia electoratului a fost foarte clară, aşa încât ne prezentăm în faţa oamenilor în 2016 şi vedem câte din lucrurile pe care ni le-am propus noi nouă şi oamenilor le-am realizat. Dacă în 2016 o să avem 80% din lucruri realizate, oamenii ne vor vota din nou. Dacă vom avea 20%, în mod sigur va veni altcineva la guvernare şi aşa este şi democratic'', a adăugat Ponta.
În programul de guvernare prezentat la 20 decembrie unul dintre obiective, în orizontul 2013 - 2016, este reprezentat de simplificarea fiscalităţii şi sporirea competitivităţii fiscale a mediului de afaceri prin reducerea generală a impozitării, lărgirea bazei de impozitare, simplificarea sistemului de taxe, creşterea colectării veniturilor bugetare şi reducerea evaziunii fiscale. De asemenea este prevăzută revenirea TVA la nivelul de 19%, păstrarea plafonului de 16% şi introducerea, pe parcursul mandatului, a impozitului diferenţiat pe venitul salarial cu deductibilităţi fiscale: cote de 8%, 12% şi 16%, ce vor fi stabilite pe grile de venit şi, totodată, reducerea la jumătate a numărului de taxe parafiscale.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau