Președintele Zelenski rămâne prima țintă a Moscovei. Se pregătește răsturnarea guvernului de la Kiev
Dimensiune font:
Înalți oficiali amerciani avertizează că, cel mai probabil, Rusia va ocupa Kievul, iar președintele Volodimir Zelenski rămâne principala țintă, scopul fiind schimbarea guvernului. Semnalele au venit de la președinţii Comisiilor Informaţiilor din Camera Reprezentanţilor şi Senatul Statelor Unite.
”După mine, ruşii se vor duce la Kiev în mod iminent”, a dat asigurări senatorul Mark Warner, preşedintele Comisiei Informaţiilor din Senat, a scris The New York Times (NYT), citat de AFP, informează News.ro.
”Ei încercuiesc Kievul şi ar putea apoi urma planuri vizând răsturnarea Guvernului”, a avertizat la rândul său preşeidntele House Intelligence Comittee (Comitetul Informaţiilor din Camera Reprezentanţilor) Adam Schiff.
”Acest lucru ar fi în concordanţă cu informaţii pe care le avem dinaintea invaziei”, a subliniat el.
Pe de altă parte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski rămâne ”prima ţintă a agresiunii ruse”, a avertizat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, relatează CNN.
Potrivit acestuia, Zelenski ”reprezintă în multe feluri - chiar personifică - aspiraţiile democratice şi ambiţiile Ucrainei, ale poporului ucrainean”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau