România trimite salvatori în Turcia. Ședință de urgență a CNSU după cutremurul devastator de luni dimineața
Dimensiune font:
Ședință de urgență a Comitetului pentru Situații de Urgență, după cutremurul devastator care a lovit sudul Turciei luni dimineața. România va trimite în zona afectată o echipă RO-USAR, personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU.
În urma consultării cu președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU.
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Turcia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat noaptea trecută pe teritoriul acestora.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, în Turcia, țara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autoritățile turce, precizând, totodată, că echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD București (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forțelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfășurarea acestei misiuni de sprijin.
Sprijinul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
România continuă să-și onoreze angajamentele internaționale, rămânând un partener solidar statelor care se confruntă cu situații majore de urgență, mai precizează sursa citată.
Un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, a raportat Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) și a fost urmat de 42 de replici. Seismele s-au resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Sute de oameni au murit în Turcia și Siria, iar peste o mie au fost răniți. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau