Rusia a lansat 200 de atacuri în 12 ore. Fost ministru: „Încearcă să înconjoare Harkovul. Se pare că acesta este acum ținta principală”
Dimensiune font:
Un elicopter militar rusesc a fost doborât la aeroportul Hostomel, lângă Kiev, anunță BBC, care publică și o imagine a epavei, precuzând că nu cunoaște sursa fotografiei.
Hostomel este principalul aeroport de marfă al Ucrainei, dar și bază militară. Tot aici este hangarul celui mai mare avion din lumea, AN-225 Mriya.
În satul Lipițkoe din Regiunea Odesa, Rusia a lansat o rachetă spre o bază militară. Au fost ucise 22 de persoane, 11 bărbați și 11 femei.
Kremlinul a transmis joi că operațiunea militară împotriva Ucrainei va dura atât cât este nevoie și că obiectivul Moscovei este de a impune un „statut neutru” Ucrainei și de a elimina „naziștii” care, în opinia purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, se află în această țară.
Comandamentul militar al Ucrainei spune că patru oameni au fost uciși iar 10 sunt răniți după ce un obuz rusesc a lovit un spital din Vuhledar din regiunea Donețk din estul Ucrainei. Printre răniți se pate că ar fi șase doctori, transmite The Guardian.
Ucraina spune că Rusia a desfășurat 203 atacuri de la începutul zilei, lupte având loc în aproape tot teritoriul, conform Reuters.
Ministerul ucrainean de externe a transmis la ora 14:00 că un elicopter K-52 al rușilor și trei elicoptere de lângă Hostomel au fost doborâte în regiunea Kiev, lângă Mejiria.
Comunicatul mai arată că luptele continuă în regiunea Lugansk, lângă orașul Șastie iar „inamicul continuă să sufere pierderi”.
În regiunea Odesa, 10 soldați se pare că au fost răniți în timpul unui atac.
Între timp, oamenii din Kiev s-au aliniat la centrul de transfuzii pentru a dona sânge.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
Adauga comentariul tau