Se face ‘pace’ în scandalul care a zguduit Casa Regală a Marii Britanii? ‘Regele trebuie să aibă drumul liber înainte de încoronare’
Dimensiune font:
O sursă apropiată regelui Charles al III-lea şi a prințului Harry, a transmis că o întâlnire între Harry şi restul familiei regale britanice ar fi luată în considerare înainte de încoronarea lui Charles III-lea, în mai, în încercarea de a atenua tensiunile după lansarea cărţii de memorii „Spare”.
„Toate părţile vor trebui să fie flexibile, dar este posibil, se poate repara”, a spus o sursă apropiată regelui şi lui Harry, citată de ziarul de duminică, care evocă posibilitatea unei întâlniri între Harry, tatăl lui, Charles, şi fratele William, înainte de încoronarea din 6 mai.
Cartea lui Harry, intitulată „Spare- Rezervă”, a avut un debut extraordinar în librării. Fiul cel mic al lui Charles III nu cruţă pe nimeni, mai ales pe fratele său mai mare, pe care el îl descrie drept „cel mai bun duşman”.
Oficial, Palatul Buckingham păstrează tăcerea de la lansarea cărţii, ceea ce nu/i este favorabil. Dar, potrivit sursei citate de Times, „trebuie să meargă mai departe şi să rezolve problema până în aprilie”.
„Regele trebuie să aibă drumul liber înainte de încoronare”, potrivit sursei citate.
Potrivit unei alte surse citate de ziar, Harry şi Meghan trebuie invitaţi la încoronare pentru ca disputa de familie să nu devină o „distragere a atenţiei” care să umbrească ceremonia.
Harry şi Meghan au părăsit familia regală în 2020 şi acum locuiesc în Statele Unite. Potrivit unui sondaj recent YouGov, aceştia sunt acum şi mai nepopulari în comparaţie cu prinţul Andrew, fratele lui Charles III, care a fostexclus din monarhie după un scandal sexual, scrie news.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau