Situație dezastruoasă în Japonia: 155 de cutremure, în mai puțin de 24 de ore
Dimensiune font:
Centrul Japoniei a fost lovit de 155 de cutremure între luni, ora 16:00 (luni 07:00 GMT) şi marţi ora 09:00 (marţi 00:00 GMT), potrivit agenţiei meteorologice japoneze JMA, transmite marţi AFP, informează Agerpres.
Majoritatea acestor cutremure au avut o magnitudine ce a depăşit trei grade.
Şase noi cutremure puternice au fost resimţite marţi dimineaţa, potrivit agenţiei japoneze.
Bilanţul provizoriu al victimelor este de cel puţin şase morţi, iar pagubele materiale sunt vizibil semnificative.
Risc major de tsunami
Premierul Fumio Kishida a declarat marţi că seismele puternice şi numeroase care au zguduit centrul Japoniei de luni, inclusiv un cutremur cu o magnitudine mai mare de 7 grade, au provocat numeroase victime şi pagube materiale semnificative, informează AFP.
"Au fost confirmate pagube foarte semnificative, inclusiv numeroase victime, clădiri prăbuşite şi incendii", a spus premierul Kishida."Trebuie să luptăm contra cronometru" pentru a salva vieţi, a adăugat el.
Agenţia de Meteorologie Japoneză (JMA) a ridicat oficial marţi riscul unui tsunami legat de cutremurele care au lovit centrul ţării. JMA emisese luni o alertă maximă de tsunami foarte rară, în urma cutremurului principal înregistrat, care a avut o magnitudine de 7,6 grade. A scăzut apoi treptat nivelul riscului de tsunami.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau