SUA: Obama le cere conaţionalilor lui să se unească precum 'o singură ţară' şi 'un singur popor'
Dimensiune font:
Barack Obama, care a depus luni jurământul în public pentru cel de-al doilea său mandat de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, a făcut apel la compatrioţii săi să se unească precum 'o singură ţară' şi 'un singur popor'.
Liderul democrat, primul preşedinte de culoare din istoria SUA, a susţinut un discurs în faţa unei mulţimi de mai multe sute de mii de persoane adunate în centrul Washingtonului, relatează agenţiile internaţionale de presă.
'Eu, Barack Hussein Obama, jur solemn să îmi îndeplinesc cu fidelitate prerogativele de preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi, făcând uz de toate mijloacele pe care le am la dispoziţie, să protejez şi să apăr Constituţia Statelor Unite ale Americii', a repetat Obama în faţa preşedintelui Curţii Supreme, John Roberts, acelaşi care a oficiat şi ceremonia de învestire din 2009, când fostul senator de Illinois a obţinut primul său mandat la Casa Albă.
La depunerea jurământului, Barack Obama a pus mâna pe două Biblii: cea a fostului preşedinte Abraham Lincoln, care a eradicat sclavia, şi cea a militantului pentru drepturile omului Martin Luther King Jr., a cărui memorie este onorată luni în SUA.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau