Turcia suspendă toate relaţiile comerciale cu Israelul
Dimensiune font:
Turcia a suspendat joi relaţiile sale comerciale cu Israelul, după ce a restrâns deja exporturile către această ţară în aprilie, ca răspuns la războiul din Fâşia Gaza, a anunţat Ministerul turc al Comerţului, notează AFP, transmite Agerpres.
„Exporturile şi importurile în legătură cu Israelul au fost suspendate”, a indicat ministerul, marcând o nouă etapă în deteriorarea relaţiilor dintre cele două ţări.
„Turcia va aplica în mod strict aceste noi măsuri până când guvernul israelian va autoriza un flux neîntrerupt de ajutoare umanitare spre Fâşia Gaza”, a adăugat ministerul într-un comunicat.
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a declarat joi mai devreme că preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a „rupt acordurile (dintre Israel şi Turcia) prin blocarea importurilor şi exporturilor israeliene în porturi”.
Şeful diplomaţiei israeliene a spus că doreşte „să creeze alternative la comerţul cu Turcia, concentrându-se pe producţia locală şi importurile din alte ţări”.
Ministrul turc al Comerţului nu a precizat dacă exporturile de petrol azere către Israel prin portul turc Ceyhan (sud) au fost afectate de decizia luată de Ankara.
Potrivit analiştilor, mai mult de o treime din necesarul de petrol al Israelului trecea până de curând prin acest port turcesc de la Marea Mediterană.
Ca răspuns la războiul din Fâşia Gaza şi furia crescândă a populaţiei turce împotriva menţinerii relaţiilor comerciale cu Israelul, Turcia a restrâns la începutul lui aprilie exportul către Israel a numeroase bunuri, printre care produse din oţel, fier şi aluminiu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau