Ultima statuie a dictatorului Franco a fost înlăturată
Dimensiune font:
Ultima statuie a dictatorului Francisco Franco care încă era expusă public în Spania a fost înlăturată în enclava Melila, pe coasta nordică a Marocului, la 45 de ani după moartea generalului care a condus ţara cu mână de fier între 1939 şi 1975, relatează AFP.
“Zi istorică: ultima statuie a lui Franco de pe domeniul public din Spania, care era în oraşul nostru, a fost retrasă”, a anunţat pe Twitter guvernul local din enclava spaniolă.
Statuia de bronz care îl reprezenta pe Franco a fost înlăturată marţi de angajaţi ai guvernului local.
Statuia a fost ridicată în 1978 în faţa unei porţi a oraşului pentru a elogia rolul jucat de general în calitate de comandant al Legiunii spaniole în timpul Războiului Rif împotriva triburilor berbere din regiunea muntoasă cu acest nume din anii 1920. În prezent nu se mai află practic nicio statuie a învingătorului din sângerosul Război civil spaniol (1936-1939) pe străzile şi în pieţele din Spania.
O lege spaniolă votată în 2007 în timpul guvernului socialist al lui José Luis Rodriguez Zapatero obligă primăriile să retragă din spaţiul public simbolurile care fac apologia dictaturii sau a taberei franchiste din timpul Războiului civil.
Însă numeroase administraţii locale de dreaptă refuză adesea să aplice legea, apreciind că aceasta redeschide rănile trecutului. În 2019, primarul socialist ales al satului Guadiana del Caudillo, numit astfel în onoarea lui Franco, a decis să schimbe numele comunei, de care fostul primar de dreapta ţinea cu dinţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau