Un bărbat cu 1 euro în cont s-a trezit a doua zi că avea 140.000, iar banca i-a spus să-i păstreze. După încă o zi a mai primit o veste
Dimensiune font:
Un britanic de 41 de ani, cu doar 1 liră sterlină în contul de economii, adică puțin peste 1 euro, s-a trezit după 24 de ore că avea o mică avere: 122.000 de lire, adică 140.000 de euro.
Până acum câteva zile, Urslaan Khan știa că avea doar o liră într-un cont de economii de la o bancă locală, iar el avea nevoie de un virament de 200 de lire într-un alt cont, de la o bancă mai mare. Când a intrat pe aplicația bancară, a fost șocat să constate că, de fapt, în contul pe care îl credea aproape gol avea 122.000 de lire.
Știind că nu avea cum să aibă atât de mulți bani, bărbatul a contactat banca, iar după ce au făcut toate verificările necesare, funcționarii l-au asigurat că nu este vorba de nicio eroare și că aceia erau banii lui, a spus bărbatul, potrivit Bristol Live.
Însă, după numai 24 de ore, a fost contactat de angajații băncii care i-au zis că, într-adevăr, s-a produs o eroare și că acei bani nu-i aparțineau. De asemenea, i-au cerut bărbatului să returneze suma, lucru care s-a și întâmplat la începutul acestei săptămâni.
„Aș fi fost aranjat pe viață dacă i-aș fi păstrat”, a declarat bărbatul pentru presa britanică, adăugând că, de fapt, el nu a avut nici măcar o clipă intenția de a păstra banii, pentru că știa că nu sunt ai lui, acesta fiind și motivul pentru a contactat imediat banca. A decis să îi transfere în alt cont abia după ce angajații l-au asigurat că suma îi aparținea.
Khan presupune că banii care au ajuns la el aparțineau altui client al aceleiași bănci: „Această persoană avea două conturi, contul A și B. Banca ar fi trebuit să ia banii din A și să îi pună în B. Dar undeva, pe traseu, au ajuns în contul meu - contul Z”.
Banca nu a dorit să explice incidentul pentru presă, precizând că nu poate să facă declarații despre conturile clienților.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau