Un traficant de droguri italian, celebru pentru evadările sale de film, a fost prins. Cum s-a deghizat ca să poată ieși din închisoare
Dimensiune font:
Unul dintre cei mai periculoşi opt infractori fugari din Italia a fost arestat în satul său natal din Sardinia, a anunţat sâmbătă, 18 decembrie, Ministerul italian de Interne italian.
Graziano Mesina, celebru pentru evadările sale spectaculoase, are 79 de ani și trebuie să ispăşească o pedeapsă de 24 de ani de închisoare pentru trafic internațional de droguri, potrivit digi24.ro.
Cu peste 40 de ani petrecuţi în închisoare pentru tentativă de crimă şi răpiri, el a ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce a devenit un adevărat „maestru” al evadărilor.
La un moment dat, a sărit dintr-un tren în timpul unui transfer. Altădată, a reușit să fugă după ce s-a deghizat în preot. De altfel, în 1970, a participat la un meci de fotbal al echipei sale favorite, Cagliari, îmbrăcat în femeie. Cu altă ocazie, a fugit când era internat în spital și a stat ascuns două zile într-o conductă.
Ulterior, Graziano Mesina a obținut statutul de „pocăit”, după ce a jucat un rol-cheie în eliberarea unui copil răpit, Farouk Kassam, determinându-l pe preşedintele italian de atunci să îl graţieze în 2004.
Ads
O perioadă a lucrat ca ghid turistic, însă în 2013 a fost din nou arestat pentru că își crease o reţea internaţională de traficanţi de droguri, ceea ce a dus la revocarea graţierii sale.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţia l-a arestat într-o casă din satul natal, Desulo, în Sardinia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau