Un tren cu 15 vagoane a deraiat: 10 sunt răsturnate pe calea ferată
Dimensiune font:
Un accident groaznic a avut loc, în această dimineață, pe căile ferate. Un tren de marfă, care avea în componență 15 vagoane, a deraiat în dreptul stației Leu, din județul Dolj.
Din primele informații, 10 vagoane sunt răsturnate, iar 5 au deraiat de pe șine. Toate vagoanele erau pline cu cereale.
La ora transmiterii acestei știri, traficul feroviar este blocat în zonă, iar echipele de intervenție sunt la fața locului.
UPDATE 16 ianuarie 2024: Comunicatul Ministerului Transporturilor
”În data de 16.01.2024, în jurul orei 01:30, SRCF Craiova, secția de circulație Caracal - Craiova (linie dublă electrificată), în zona schimbătoarelor de cale din capătul Y al haltei de mișcare Leu, la km. 187+200, în circulația trenului de marfă nr. 68322 (aparținând operatorului de transport feroviar GLOBAL RAIL SOLUTIONS SRL) s-a produs deraierea unui număr de 15 vagoane încărcate cu cereale, dintre care 10 vagoane s-au răsturnat. Circulația trenurilor este închisă accidental pe ambele fire. La fața locului a fost îndrumat personal din cadrul ASFR - Inspectoratul de Siguranță Feroviară Craiova.”, arată Ministerul Transporturilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau