Cod rutier 2020. Ce riscă șoferii care pleacă în această perioadă la drum. Mulți nu știu acest detaliu

Dimensiune font:

| 09-01-2020 07:28

Codul Rutier a trecut printr-o serie de modificări, acestea intrând în vigoare la data de 1 ianuarie 2020. Una dintre aceste modificări prevede că șoferii pot fi amendați chiar dacă au montat anvelopele de iarnă pe autoturisme, în cazul în care sunt uzate, iar polițiștii de la Brigada Rutieră constată acest lucru.

Cod rutier 2020. Ce modificări au intrat în vigoare la 1 ianuarie
Șoferii au obligația de a monta anvelopele de iarnă pe autoturisme atunci când drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Aceștia pot fi însă amendați în cazul în care polițiștii constată că sunt uzate, iar amenda poate ajunge până la 725 de lei.

De asemenea, persoanele în vârstă sunt obligate să facă mai des controlul medical. În aceste condiții, românii cu probleme cardiace sau diabet vor obține mai greu permisul de conducere.

Cei care sunt prinși că folosesc telefonul mobil atunci când se află la volan riscă să fie sancționați cu amenzi din Clasa III de contravenții (2-3 puncte), cuprinse între 870 și 1.160 de lei și pot rămâne fără permisul auto pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă în urma folosirii telefonului mobil s-a încălcat altă regulă privind circulația autovehiculelor pe drumurile publice, sancțiunea crește la 4-5 puncte de amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Totodată, autoturismele trebuie să fie echipate cu trusă medicală. Codul rutier prevede că șoferii care conduc un autovehicul care nu este dotat cu trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător pentru incendii, omologate, comit o contravenție care se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 sau 5 puncte penalizare și amendă de la 420 lei la 525 lei. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Șoferii nu mai au voie să staționeze cu motorul pornit! În ce situații se aplică regula
24/04/2025 15:42

Soferii nu mai au voie să stationeze cu motorul pornit! Această lege a intrat deja in vigoare si a starnit imediat controverse. Odată cu sanctionarea functionării inutile a motorului mai mult de cinci minut ...

Avantajul pe care McLaren îl mai are în fața rivalilor din Formula 1
24/04/2025 14:53

 McLaren domină inceputul de sezon din Formula 1, cu patru victorii obtinute din cinci Mari Premii disputate. Cu toate acestea, Zak Brown (seful echipei cu sediul la Woking) atrage atentia asupra echilibr ...

Câinii și pisicile, doar în cuști. Atenție la ce transportați: amendă de 3.000 lei pentru lucruri neconforme în mașină! Ce prevede Codul Rutier 2025
24/04/2025 11:57

Începand cu 2025, soferii riscă amenzi de pană la 3.000 de lei dacă transportă in masină anumite obiecte considerate periculoase sau care pot afecta vizibilitatea si siguranta rutieră. Care sunt ace ...

Și-a luat un Ferrari de 300.000 $ și l-a condus doar o oră. Ce s-a întâmplat cu bolidul de lux?
23/04/2025 22:32

  Si-a luat un Ferrari de 300.000 $ si l-a condus doar o oră. Ce s-a intamplat cu bolidul de lux? „Ziceti si voi dacă ăsta nu e ghinion?”. Asa s-ar putea rezuma pătania foarte scumpă pri ...

Șoferii pot verifica online cât puncte de penalizare au primit în trafic! Când există riscul de suspendare a permisului de conducere
23/04/2025 13:18

Soferii pot verifica online cate puncte de penalizare au primit in trafic! Pentru fiecare regulă de circulatie incălcată, un sofer poate primi puncte de penalizare, amendă si chiar ii poate fi suspendat per ...

Cum să faci un plin de benzină să țină mai mult
22/04/2025 21:22

 Expertii impărtăsesc sfaturi pentru a imbunătăti eficienta consumului de combustibil al masinii tale, mai ales cand benzina este atat de scumpă. „Avand in vedere ritmul accelerat de crestere a ...

O gălăţeancă, declarată ”cel mai beat șofer al Paștelui 2025”. Aventuri rutiere în minivacanță
22/04/2025 14:20

 Aproximativ trei sferturi dintre interventiile politistilor din judetul Galati cu ocazia sărbătorilor pascale au fost ca urmare a apelurilor pe care oamenii le-au făcut la 112, cerand ajutor pentru div ...

Radarul în 2025! De la ce distanță te prinde și dacă mai are rost să frânezi
22/04/2025 11:53

Multi soferi incă mai au reflexul de a frana brusc atunci cand zăresc in zare un echipaj de politie sau bănuiesc prezenta unui radar. Însă, in 2025, această „strategie” pare să nu mai fu ...

Avertisment pentru toți șoferii din România! Aceste mașini sunt oprite în trafic!
21/04/2025 17:48

Avertisment pentru toti soferii din Romania! În ultimele 24 de ore, politistii din toată tara au aplicat sanctiuni severe in trafic, iar mai mult de 530 de soferi au rămas fără permis de conducere, an ...

400 de radare fixe vor fi montate pe mai multe străzi din România. Amenzile se trimit prin curier
20/04/2025 21:00

 Compania Naţională de Drumuri caută cea mai bună ofertă pentru a cumpăra 400 de radare fixe, care stabilesc nu doar caţi kilometri la oră are o maşină, dar identifică şi numărul de inmatricul ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei