Reguli noi de eliberare a permisului de conducere. În ce condiții poate fi obținut online

Dimensiune font:

| 06-04-2024 14:01

 Reguli noi de eliberare a permisului de conducere In ce conditii poate fi obtinut online

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un proiect de ordin de ministru prin care este înlocuit un ordin similar din 2013 privind condițiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia.

Procedură simplificată pentru eliberarea duplicatului
Spre deosebire de ordinul aflat acum în vigoare, noul ordin prevede clar că duplicatul permisului de conducere se eliberează cu păstrarea valabilității administrative a acestuia. O altă măsură care se referă la duplicatul eliberat în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului vizează procedura de eliberare.

 

Astfel, duplicatul unui permis de conducere se va face „prin intermediul unor servicii on-line, fără a mai fi necesară deplasarea solicitanților la sediile serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, asigurându-se verificarea identității și protecția datelor personale prin procedura urmată pentru crearea conturilor de acces la serviciile on-line de pe site-ul DGPC”, după cum se spune în nota de fundamentare.

Pentru ca această facilitate să devină operațională, vechiul permis de conducere nu va mai fi remis Direcției Generale de Permise de Conducere, acesta pierzându-și valabilitatea odată cu emiterea noului permis de conducere.

 

De asemenea, o altă modificare se referă la termenul de valabilitate a dovezii înlocuitoare a permisului de conducere. Potrivit regulilor actuale, după implementarea cererii în Sistemul informatic național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, permisul de conducere anterior nu mai este valabil. La cerere, titularului i se poate elibera o dovadă înlocuitoare, valabilă până la emiterea unui nou permis, pe durata a 15 zile. Potrivit noului ordin, durata de valabilitate este mărită la 30 de zile.

Permisul de conducere, vizat de mai multe legi
În ultima vreme și alte reguli legate de permisul de conducere au fost modificate, iar pentru altele se preconizează schimbarea lor. Astfel, în luna februarie a fost adoptată o lege care prevede că examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere poate să fie dat oriunde în ţară. Legea anterioară prevedea că „sala” poate fi susținută numai în localitatea de domiciliu.

 

În schimb, proba practică se va susține în aceleași condiții ca și până acum. „Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc”, prevede legea.

Tot în luna februarie a trecut de Senat proiectul de lege care schimbă durata de valabilitate a permiselor de conducere. Astfel, durata standard de valabilitate va crește de la 10 la 15 ani. În schimb, perioada va fi scurtată pentru șoferii în vârstă. În cazul în care șoferii trec de 70 de ani, valabilitatea este redusă la 5 ani, iar pentru cei peste 80 de ani scade la numai 2 ani. Proiectul va trebui să treacă și de votul Camerei Deputaților, care este forul decizional.

 

În fine, pe traseul legislativ al Parlamentului urmează să intre un proiect de lege care ar urma să reducă vârsta minimă pentru șofat la 17 ani. Însă pe perioada dintre împlinirea acestei vârste și ajungerea la majorat, tinerii șoferi vor putea conduce doar dacă în mașină se află în un adult care are permisul de conducere obținut de cel puțin 10 ani. Măsura are ca scop să crească disciplina în trafic, prin faptul că fiecare tânăr șofer va trece printr-o perioadă în care un adult îl va învăța detaliile acestei deprinderi. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
SC SELF TRUST SRL este lider national al segmentului de piata pentru sisteme de conveioare (benzi transportoare) automatizate. Echipamentele proiectate si produse de noi se adreseaza in special urmatoarelor industrii: Logistica, Intralogistica, Automotive, Procesarea Carnii, Panificatie, Imbuteliere, Fabricarea Mobilei, Reciclarea Deseurilor. Detinem o pozitie importanta la nivel modial in randul producatorilor de echipamente pentru aeroporturi avand clienti din: Romania (15 din 17 aeroporturi), Spania, Portugalia, Franta, Germania, Marea Britanie, Grecia, Slovacia, Algeria, Libia, Yemen, Djibouti, Qatar, Arabia Saudita, Seychelles, Azerbaijan, Turcia. Dorim sa ne extindem echipa cu: OPERATOR STRUNG SI FREZA CNC (FANUC SI HAAS), LACATUS MECANIC PENTRU MONTAJ. Cerinte: cunostinte si experienta practica dovedita in setarea si operarea masinilor cu comanda numerica (operator CNC), respectiv in ansamblarea echipamentelor industriale (lacatus mecanic de montaj), o buna intelegere a proceselor tehnologice, cunostinte de baza pentru intelegerea desenului tehnic, conditie obligatorie. Conditii de lucru: Program de lucru zilnic de la 6:00 – 14:30 (cu pauza de masa de 30 min), de luni pana vineri, Orele suplimentare sunt platite conform legislatiei in vigoare, Echipament de protectie adecvat. Salarizare si bonusuri: Salarizare in functie de experienta si cunostintele dovedite si meseria de incadrare 3000-5000 lei net lunar. Reevaluare salariala dupa primele 3 luni de contract. Crestere salariala anuala in functie de indicii de inflatie comunicati si de performantele profesionale realizate. Bonusare in functie de implicare, de performanta profesionala si randament in procesul de productie. Bonuri de masa in valoare de 40 lei/zi lucratoare. Decontare contravaloare transport sub forma de abonament lunar pe raza municipiului Iasi sau zona metropolitana. Al 13- lea salariu (50% prima de concediu, 25% prima de Craciun, 25% prima de Paste). Bonificatie pentru deplasarile la montaj 150 lei/zi pentru Romania si 50 Euro/zi pentru deplasari in afara tarii. Asteptam CV-urile dvs la adresa HR@selftrust.ro. Informatii suplimentare si programarile pentru proba de lucru se pot obtine la tel. 0733499283 sau la sediul nostru din Iasi, Str.Bucium, nr.34 (zona Baza 3 - intrare pe poarta 2 Moldomobila)
Toate mașinile vor fi supuse noilor reglementări! Șoferii români vor trebui să se conformeze noilor reguli.
02/05/2025 20:01

  Fibra de carbon ar putea fi interzisă in industria auto. UE o consideră substantă periculoasă Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a include fibra de carbon pe lista substantelor pericul ...

Viteza extremă: Mașina care a scris istorie în lumea auto
02/05/2025 14:45

  Cea mai rapidă masină din lume: cine detine recordul si cine aspiră la el Titlul de cea mai rapidă masină din lume rămane un simbol al inovatiei tehnologice si al ambitiei fără limite din indus ...

Taxă surpriză pentru toți șoferii – intră în vigoare pe 1 mai!
01/05/2025 13:42

Romanii care merg in Bulgaria cu masina vor plăti mai mult: noile tarife pentru vinietă intră in vigoare de la 1 mai Bulgaria rămane una dintre destinatiile favorite ale romanilor in sezonul estival. Totus ...

Oscar Piastri, pe val – Verstappen laudă progresul impresionant al noului rival din F1
28/04/2025 12:37

 Oscar Piastri este pentru prima dată lider al ierarhiei pilotilor din Formula 1, iar Max Verstappen a vorbit admirativ despre noul său rival din Marele Circ. Multiplul campion mondial spune despre pilot ...

Trei români au murit într-un accident groaznic pe autostrada M1 din Ungaria. Un al patrulea a fost rănit grav VIDEO
27/04/2025 21:54

 Un accident grav a avut loc duminică după-amiază, 27 aprilie, in Ungaria, pe autostrada M1, in directia Győr, in apropierea localitătii Herceghalom, la kilometrul 26, ceea ce a dus la impunerea unor ...

După zeci de ani de așteptare, românii care au depus bani la CEC pentru o Dacie înainte de 1990 vor primi despăgubiri
27/04/2025 11:00

 Romanii care, inainte de 1990, au depus bani la CEC pentru achizitionarea unui autoturism Dacia vor primi despăgubiri după mai bine de trei decenii. Potrivit unui ordin emis de Ministerul Finantelor, fi ...

Foarte mulți șoferi greșesc când fac această manevră! Ce spune Codul Rutier
26/04/2025 12:17

Circulatia pe autostradă necesită cunoasterea regulilor specifice pentru a asigura siguranta tuturor participantilor la trafic. Printre manevrele frecvente făcute pe drumurile rapide se numără depăsirea s ...

O nouă regulă în Codul Rutier 2025! Manevra interzisă pentru toți șoferii
25/04/2025 14:31

O nouă regulă in Codul Rutier 2025! Este vorba despre conducerea pe contrasens, sanctionată drastic prin lege. Manevra este interzisă pentru toti soferii, iar cei care nu respectă legea riscă să rămană ...

Licitația de execuție a autostrăzii Tg Frumos – Lețcani a fost suspendată: a fost depusă o contestație
25/04/2025 14:25

 În ceea ce priveste răspunsurile la clarificări, Strabag spun că CNIR a incălcat o serie de prevederi, respectiv: a modificat sau a adăugat in mod nelegal la documentatie nu a răsp ...

Șoferii nu mai au voie să staționeze cu motorul pornit! În ce situații se aplică regula
24/04/2025 15:42

Soferii nu mai au voie să stationeze cu motorul pornit! Această lege a intrat deja in vigoare si a starnit imediat controverse. Odată cu sanctionarea functionării inutile a motorului mai mult de cinci minut ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei