Calendarul zilei 3 ianuarie: 12 ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu, probabil cel mai mare regizor român de film

Dimensiune font:

| 03-01-2025 16:25

Pe 3 ianuarie 2013, trecea la cele veșnice regizorul și actorul Sergiu Nicolaescu. Iată biografia sa, conform RADOR:

Sergiu Nicolaescu s-a născut la 13 aprilie 1930, la Târgu-Jiu, într-o familie de aromâni, mama sa fiind Sevastiţa Cambrea, iar tatăl – Pantelimon Nicolaescu.

La vârsta de 5 ani, familia sa se mută la Timişoara, unde Nicolaescu parcurge cursurile Şcolii primare de aplicaţie (1937 – 1941) şi Colegiul „Diaconovici – Loga” (1941 – 1947).

În anul 1948 este admis la Facultatea de Mecanică a Politehnicii din Bucureşti, aboslvită în anul 1952 cu diploma de inginer mecanic.

Este angajat ca inginer, inițial la Întreprinderea Optică Română, în perioada 1952 – 1954), iar mai apoi la Buftea şi la filmări combinate în cadrul Studioului cinematografic Alexandru Sahia (1954 – 1966), fiind specializat în filme documentare și jurnale de actualități.

Marea sa pasiune rămâne regia de film, iar în anul 1962 debutează cu scurtmetrajul „Scoicile nu au vorbit niciodată”, urmat de un altul – „Memoria Trandafirului” care i-a lansat cariera internațională, fiind proiectat la Festivalul de film de la Cannes în 1964, iar mai apoi în America.

În 1967 realizează primul lungmetraj de ficţiune, coproducţia româno – franceză „Dacii”, după un scenariu de Titus Popovici, iar în anul 1971 produce filmul „Mihai Viteazul”, cu Amza Pellea în rolul principal, o producţie istorică de referinţă, unul dintre cele mai vizionate filme ale cinematografiei româneşti.

În anul 1972 regizează primul film poliţist românesc, „Cu mâinile curate” cu o distribuţie de excepţie: Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Dobrescu, Gheorghe Dinică, George Constantin, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Sebastian Papaiani.

În anul 1972 se consacră şi ca actor cu rolul comisarului Moldovan, într-o serie de filme poliţiste începută prin „Cu mîinile curate” – 1972 şi continuată cu „Ultimul cartuş” – 1973, „Un comisar acuză” – 1974, „Revanşa” – 1978, „Duelul” – 1981 şi „Supravieţuitorul” – în 2008.

Alte pelicule de succes ale regizorului Sergiu Nicolaescu sunt „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” – 1971, „Osânda” – 1976, „Ultima noapte de dragoste” şi „Nea Mărin miliardar” – în 1979 – prima comedie din filmografia lui Nicolaescu, „Ciuleandra” – în 1985, „Mircea” – în 1989, şi „Orient Express” – 2004, cel mai vizionat film românesc al acelui an.


Nu gasesc

În septembrie 2006, Pro Video a lansat primele şase titluri dintr-o colecţie de 21 de filme ale regizorului, pe suport DVD.

Ultimele două filme din cariera sa regizorală au fost „Poker” realizat în anul 2010 şi „Ultimul corupt din România” – în anul 2012.

Sergiu Nicolaescu, politicianul

Sergiu Nicolaescu a fost activ și în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Acesta a vorbit românilor în ziua de 22 decembrie, fiind printre primii care au criticat represiunea de la Timișoara, din zilele de 16-20. Nicolaescu a scris şi mai multe cărţi, unele dintre acestea fiind dedicate Revoluţiei din anul 1989: „Revoluția. Începutul adevărului”, Ed. Topaz, București – în 1995, „Un senator acuză”, București – în 1996, „Sergiu Nicolaescu acuză”, București – în 1998, „Cartea revoluției române decembrie ’89”, Editura Ion Cristoiu, București şi „Recviem pentru adevăr”, București – ambele în 1999, „Lupta pentru putere. Decembrie ’89”, Editura All, București – 2005, „Destin și film. Destăinuirile unui cineast”, Editura Axioma Print, București – în 2009 şi „Mămăliga a explodat. Decembrie 1989, Editura Institutului Revoluției Române din decembrie 1989 – în 2011.

Nu gasesc

Sergiu Nicolaescu a primit numeroase premii şi distincţii, cum sunt Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, în anul 2002 şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu, la 6 decembrie 2012, dar şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţă şi Arte din Chişinău.

De asemenea, în noiembrie 2011, a primit premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a XVII – a ediţii a Festivalului de Film Mediteranean de la Roma, la care România a fost oaspetele de onoare.

Nicolaescu a intrat în politică, pe listele FSN și ulterior PSD. A avut iniţiativa înfiinţării Comisiei senatoriale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989, al cărei preşedinte a fost pentru o perioadă, iar în anul 2004 a fost numit membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti@yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -3 spatii identificate astfel: cabinet medic familie in suprafata de 32,82 mp, cabinet stomatologic in suprafata de 19,65 mp si farmacie in suprafata de 47,90 mp, ce apartin domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in satul Todiresti, comuna Todiresti, Str. Principala nr. 176, judetul Suceava, avand nr. cadastral 43669, CF 43669, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Todiresti nr. 13/28.02.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Secretariat. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat din cadrul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Todiresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 31.03.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.04.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: intr-un singur exemplar original, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.04.2025, ora 12.00, Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Cioroianu, suspendat din funcția de director al Bibliotecii Naționale a României
18/03/2025 14:12

Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Nationale a Romaniei, va fi suspendat „pentru fapte incompatibile cu exercitarea functiei”, a anuntat marti Ministerul Culturii. Decizia vine după trimite ...

Crezi că știi răspunsul întrebării: A ocupat sau nu Napoleon, Moscova?
15/03/2025 10:48

De-a lungul istoriei mai multe armate au mărsăluit spre Moscova. Campania francezilor condusi de Napoleon in secolul XIX a fost un esec de proportii, rusii fiind salvati - a cata oară? - de „generalul ...

La Hong Kong a fost deschisă expoziția „Picasso for Asia
15/03/2025 10:04

M+, primul muzeu global al culturii vizuale contemporane din Asia, situat in districtul cultural West Kowloon din Hong Kong, găzduieste expozitia 'Picasso for Asia: A Conversation', o expozitie specială si re ...

„Prepeleagul” şi strigatul „peste sat”, tradiţii de Lăsata Secului, păstrate în multe zone din Oltenia
03/03/2025 08:27

In Oltenia, traditia Lăsata Secului este păstrată prin aprinderea unui foc mare, numit „Prepeleag”, in ultima duminică inainte de Postul Pastelui, in jurul căruia tinerii strigă flăcăii si fetele di ...

Premiile Oscar 2025. Filmul „Anora
03/03/2025 07:22

Gala din 2025 a Premiilor Oscar l-a recompensat pe actorul american Adrien Brody cu statueta pentru cel mai bun actor intr-un rol principal gratie interpretării sale din filmul „The Brutalist”, in ...

1 martie: Nașterea lui Ion Creangă, povestitorul celor mai frumoase ”Amintiri din copilărie”.
02/03/2025 06:49

Ion Creangă, marele si bunul prieten al lui Mihai Eminescu, rămane unul din clasicii literaturii romane, mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie” si performantei de neegalat ...

Calendarul zilei 1 martie: 171 de ani de la nașterea lui Peneș Curcanul, eroul din Vaslui care a luptat în PATRU războaie pentru România
01/03/2025 13:16

Ziua de 1 martie este asociată in mentalul colectiv romanesc cu Mărtisorul si inceputul Primăverii, dar această zi ar trebui să ne amintească de ceva si mai important: pe 1 martie 1854 s-a născut unul di ...

Mărțișorul, amuleta primăverii: simbolul reînnoirii
01/03/2025 06:43

Mărţişorul, un şnur impletit dintr-un fir alb şi unul roşu, inclus in lista reprezentativă a Patrimoniului imaterial UNESCO şi care, potrivit legendei, ar fi fost tors de Dochia, este un simbol al trece ...

96 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai mari actrițe din România
24/02/2025 13:17

Marga Barbu, cunoscută pentru frumusetea sa deosebită, eleganta si cultură să, a fost supranumită "Amazoana filmului romanesc" datorită interpretărilor sale exceptionale din filme. Astăzi se i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei