Cu ce se hrăneau domnitorii români. În vremea lor, nu existau roșiile, cartofii sau curcanul pe meleagurile noastre

Dimensiune font:

| 07-10-2023 20:22

Decebal nu a mâncat niciodată mămăligă, iar Ştefan cel Mare sau Vlad Țepeș nu au cunoscut gustul roșiilor su cartofilor. Dacii se hrăneau cu varză și multă branză, dar și cu alte alimente...cum altfel decât ecologice. Strămoșii latini mâncau ceapă, măsline şi tratau cu mare respect usturoiul. Obiceiuri care s-au transmis mai departe. În ziua de azi, consumăm cantități industriale de roșii sau cartofi și avem impresia că au existat întotdeauna. Iată câteva detalii interesante despre istoria alimentară a poporului român.

Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș n-au cunoscut roșia și cartoful

Despre strămoşii noştri daci ştim că se hrăneau în special cu varză şi brânză, iar romanii puneau mare preț pe ceapă și usturoi și bineînțeles pe măsline. Dar nici dacii şi nici romanii nu mâncau porumb, nici cartofi şi nici roșii sau vinete – din simplul motiv că aceste legume şi multe altele nu creșteau atunci în Europa. A trebuit ca Magellan şi Columb să ajungă în America pentru ca masa europenilor să devină ceva mai bogată.

Cartoful, care este astăzi una dintre cele mai banale legume din bucătăria tuturor popoarelor, a ajuns în Europa în a doua jumătate a secolului al XVI-lea – adică abia după anul 1550, odată ce spaniolii au colonizat America de Sud. Cu alte cuvinte, domnitori precum Mircea cel Bătrân sau Vlad Ţepeş cu siguranţă nu au gustat cartofi prăjiţi! La noi, primele culturi ale cartofului apăreau abia după anul 1800. Probabil, Tudor Vladimirescu a fost primul dintre conducătorii poporului român care gustat cartoful.

Pe vremea lui Mihai Viteazul, mămăliga se făcea din mei. Porumbul nu exista

Ca şi cartoful, porumbul a ajuns în Europa tot în urma descoperirii Americilor. Pe teritoriul României de azi, primele culturi de porumb se pare că au apărut în Transilvania, la mijlocul secolului al XVII-lea – aşadar, în jurul anului 1650 -, iar apoi porumbul a pătruns şi în Ţara Românească şi Moldova.

Cu alte cuvinte, Mihai Viteazul, atunci când a unit Ţările Române, nu ştia ce este aceea mămăligă de porumb.

Este drept că soldaţilor lui Mihai Viteazul li se dădea un fel de mămăligă – dar ea era o fiertură sărată din mei râşnit, care nu avea nicio legătură cu mămăliga pe care o ştim noi – sau italienii, care-o numesc polenta.

Un singur desert

Dacii erau foarte mândrii de mierea lor. Era, de altfel, și singurul desert al vremurilor.

Zahărul a apărut mult mai târziu în bucătăria noastră, tot în urma colonizării Americilor. Mai întâi, în jurul anului 1650, a pătruns în Europa zahărul din trestie-de-zahăr, care era o delicatesă scumpă.

Prima fabrică de zahăr de pe teritoriul României, bazată pe cultura sfeclei albe, a apărut în jurul anului 1830, în judeţul Sălaj de astăzi.

Nici Decebal, nici Mircea cel Bătrân, nici Vlad Ţepeş şi nici Ştefan cel Mare nu au gustat în viaţa lor o salată de roşii. Motivul este acelaşi: tomatele au ajuns în Europa doar după ce spaniolii au colonizat America de Sud.

Cultivarea tomatelor în bazinul Mării Mediterane şi al Mării Negre a început abia în jurul anului 1550.

Prima carte de bucate în care erau incluse reţete cu tomate apărea abia în anul 1692, în Italia.

În Ţările Române, probabil, Mihai Viteazul a fost primul domnitor important care a gustat roșia.

În privinţa cărnii, strămoşii noştri de până la anul 1 700 au mâncat carne de vită, de porc, de găină sau carne de vânat. De reţinut să boierii români nu apreciau deloc peştele de apă dulce. Îl considerau mâncarea săracului.

La fel, marii noştri domnitori de până la Mihai Viteazul nu au mâncat carne de curcan – această pasăre a venit tot din America, tot după colonizarea europeană.

Tutunul a venit tot din America şi a pătruns la noi de la turci, după anul 1600. În popor, tutunului i se spunea tămâia dracului.