Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec și Pierre Auguste Renoir au venit în România
Dimensiune font:
Timp de două luni, la Galeria Națională de Artă a Muzeului Județean Argeș din Pitești sunt expuse pentru prima dată în România 37 de lucrări grafice ale unor mari pictori impresioniști.
Toate cele 37 de lucrări sunt originale și au fost realizate de Paul Gauguin, Henri de Toulouse-Lautrec, Pierre Auguste Renoir, Edouard Manet, Armand Guillaumin, Alfred Sisley și Paul Cezanne, nume emblematice ale impresionismului și picturii universale. Expoziția este organizată în parteneriat cu Art Expo SIA (Letonia) și Colecția Chesauri și a mai fost până acum în Lituania, Slovacia și Polonia.
Colecția Chesauri aparține familiei Chesauri din Letonia, ce deține peste 3.000 de lucrări ale unor artiști celebri. Lucrările colecției sunt expuse în mod regulat în muzeele și galeriile de stat din țările UE, sub formă de expoziții individuale.
Colecția a fost creată de-a lungul ultimelor decenii prin achiziționarea de la persoane fizice, prin licitații, precum și primite cadou a unor lucrări originale și valoroase realizate în diverse tehnici și diverse genuri, atât unice, cât și create în serie - în tehnica litografiei, sculpturii, basoreliefului, medaliei, serigrafului metalelor prețioase și de mătase.
Expoziția de la Pitești, intitulată ”Impresioniștii”, este deschisă până pe 4 februarie 2023. Cele mai multe dintre lucrările grafice expuse, nu mai puțin de 29, aparțin marelui pictor Paul Gauguin.
Curatorii expoziției sunt Vasili Chesauri și tatăl său, Alexandre Chesauri.
„Am început în Franța să realizăm colecția de lucrări. Iar colecția familiei numără peste 3.000 de lucrări a zeci de artiști faimoși. Pasiunea pentru artă este o pasiune veche a familiei noastre. Bunicul a fost pictor profesionist, iar străbunicul meu a fost muzician. Iar tatăl meu este pictor și restaurator. Oferim publicului larg expoziții cu diverse lucrări din colecția familiei, proiectul fiind disponibil gratuit doar muzeelor și galeriilor de artă publice, nu și celor private. Pentru muzeele și galeriile de stat cu care colaborăm pentru a expune lucrările, totul este gratuit, administrația muzeului trebuind să asigure doar supravegherea lucrărilor. Expoziția de la Pitești este una specială și pentru că e foarte rar să vezi zeci de lucrări ale acestor mari artiști într-o singură expoziție”, a declarat pentru „Adevărul” Vasili Chesauri, curator al expoziției de la Pitești.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau