Tablou de Alfred Sisley, vândut cu peste 250.000 de euro
Dimensiune font:
Un tablou de Alfred Sisley, apărut pe piaţă în timpul unei succesiuni şi proprietate a unei familii de aproape 130 de ani, a fost vândut, sâmbătă, contra sumei de 250.100 de euro (taxe incluse), la Bourg-en-Bresse, a anunţat pentru AFP curatorul Bénédicte Girard-Claudon, potrivit news.ro
„Redescoperirea” acestui tablou, care este semnat de Sisley dar încă neautentificat, a fost făcută de comisarul licitaţiei cu ocazia unei succesiuni la Ain. Această operă a pictorului englez (1839-1899), născut la Paris şi care a lucrat în Franţa, a fost estimată între 200.000 şi 300.000 de euro.Datat 1892, tabloul este în perfectă stare şi prezintă vedere către Rue des Fossés din Moret-sur-Loing, unde a trăit pictorul impresionist care va cunoaşte gloria postum.
„Acest tablou reprezintă perfecţiunea! Când vedem calitatea şi inteligenţa culorilor, ne dăm seama până la ce punct era un mare pictor”, a sublinait Girard-Claudon.
Proprietarii sunt descendenţi ai lui Alfred Ernst, un critic muzical şi artistic, care era rudă cu Charles Cottet, pictor care a expus cu Sisley la salonul din 1890. Acest tablou, care a putut fi cumpărat de Ernst pentru a-l ajuta pe Sisley care a trăit mereu în mizerie, a rămas în aceeaşi familie timp de 130 de ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau