Lovitură de baros! ICCJ a admis contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată nelegalitatea rechizitoriului în dosarul R

15

Dimensiune font:

| 14-06-2024 17:12

Lovitură de baros în Dosarul Revoluției! Nici de această dată magistrații nu vor da o sentință legată de evenimentele din 1989 care încă au rămas un mister! Asta pentru că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiției au decis că rechizitoriul a fost întocmit nelegal

Există toate șansele ca dosarul să fie reluat de la zero. Parchetul Militar e obligat să se pronunțe în termen de cinci zile

Cererea privind rechizitoriul a fost depusă de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu

La termenul precedent, doi judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu au ajuns la un acord privind legalitatea rechizitoriului din dosarul "Revoluției" în care este acuzat Ion Iliescu. Cazul a fost soluționat prin includerea unui al treilea magistrat în completul de judecată (complet de divergență).

Pe 25 octombrie 2023, Curtea de Apel București, în procedura de cameră preliminară, a decis începerea judecării pe fond a dosarului "Revoluției", în care fostul președinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare, sunt acuzați de infracțiuni contra umanității. Instanța a constatat atunci că rechizitoriul întocmit de procurorii militari este legal.

Ulterior, complet de fond de la CAB a ridicat din oficiu problema competenței Curții de Apel București de a judeca dosarul "Revoluției", susținând că Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi competentă, deoarece inculpatul Gelu Voican Voiculescu ocupa funcția de vicepremier în guvernul din 28 decembrie 1989.

Apărătorii părților civile au argumentat că, la data de 22 decembrie 1989, Gelu Voican Voiculescu nu deținea nicio funcție oficială și era o persoană civilă.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Politician român, acuzat de trădare: Trimis în judecată după ce a transmis Rusiei informații despre obiective NATO din România
18/11/2024 15:56

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea in judecată a unui cetătean roman, acuzat de trădare. Potrivit DIIC ...

O nouă amânare în procesul lui Vlad Pascu
15/11/2024 12:18

Judecătoria Mangalia a decis, vineri, să amane judecarea procesului lui Vlad Pascu, tanărul sofer acuzat că a accidentat mortal doi tineri si a rănit alti trei, in august 2023, in localitatea 2 Mai. Urmă ...

Decizie explozivă a instanței: Klaus Iohannis este obligat să desecretizeze cheltuielile cu deplasările de lux
12/11/2024 14:17

Deputatul USR, Claudiu Năsui, a dat in judecată Administratia Prezidentială si a castigat procesul prin care solicita desecretizarea cheltuielilor efectuate de către Klaus Iohannis. Conform deciziei instant ...

Decizia care îl va dărâma psihic pe Vlad Pascu. Este definitivă
12/11/2024 14:08

Vlad Pascu, autorul accidentului rutier din localitatea 2 Mai, din august 2023, in urma căruia doi tineri au murit, rămane in arest preventiv, a decis Tribunalul Constanţa. Decizia instanţei este definitiv ...

De ce au lăsat judecătorii în libertate un bărbat care le-a dat zeci de pumni în cap concubinei și fiului acesteia
11/11/2024 00:32

In această săptămană, Judecătoria Pitesti a dat verdictul in primă instantă in cazul unui bărbat violent care si-a bătut in urmă cu sase ani atat concubina, cat si pe fiul acesteia. Desi faptele de v ...

Procurorii au cerut instanței pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu. Câți ani ar putea petrece după gratii
09/11/2024 08:16

Procurorii au cerut vineri pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu, care este acuzat de ucidere din culpă, după ce in 2019 a lovit mortal cu masina un pieton. Decizia va fi anuntată pe 4 decembrie 2024. Av ...

 Nelu Tătaru a primit interdicția de a mai profesa. Fostul ministru e liber pe control judiciar
04/11/2024 12:34

Fostul ministru al Sănătătii, Nelu Tătaru, nu mai poate profesa. Acesta a primit interdictie din partea procurorilor. Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul ...

Cântărețul de trap MGK și socrul lui Tzancă Uraganu, vizați de perchezițiile pentru trafic de arme 'Ghost Guns'
04/11/2024 11:31

Mai multe clanuri de interlopi, dar si cantăretul de trap MGKGheorghe Mustaţă, liderul galeriei FCSB, si socrul lui Tzancă Uraganu, sunt vizate de perchezitiile făcute luni dimineată de DIICOT intr-un dos ...

Lovitură dură pentru Ucraina, de la Justiția din România: Nu se poate atinge de proprietățile Rusiei din țara noastră
01/11/2024 10:55

Gigantul ucrainean de gaze Naftogaz si cinci dintre filialele sale au pierdut in primă instantă , la Tribunalul Bucuresti, procesul prin care cereau executarea in Romania a unei hotărari a Curtii de Arbitraj ...

Judecătoarea Adriana Stoicescu. ”Dumnezeu nu doarme!”
01/11/2024 00:06

Nu este pentru prima oară cand judecătoarea Adriana Stoicescu vorbeste despre abuzuri in justitie, mai ales din perioada in care Traian Băsescu era presedinte. Judecătoarea de la Curtea de Apel Timisoara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei