Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare. Decizia este definitivă!
Dimensiune font:
Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, va fi eliberat condiționat. Decizia este definitivă, au decis luni, 27 mai 2024, judecătorii Tribunalului Ilfov.
Magistrații au decis desființarea hotărârii Judecătoriei Sectorului 4, care a respins, în primă instanță, cererea lui Radu Ștefan Mazăre de eliberare condiționată.
„Desființează sentința penală nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și, rejudecând în fond: În baza art. 587 din codul de procedură penală, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969; admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ștefan (...), aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Mazăre Radu Ștefan, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii (...) emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale nr. (...) pronunțată de Tribunalul Ilfov; prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare”, este decizia judecătorilor din Tribunalul Ilfov.
Radu Mazăre a fost printre primii „fugari" ai României. Condamnat definitiv în februarie 2019, el a plecat înainte de pronunţarea sentinţei, stabilindu-se în Madagascar, unde a investit într-un complex turistic. A fost extrădat şi adus în ţară în mai 2019, fiind apoi încarcerat.
Dosarul în care Mazăre a primit nouă ani închisoare se referă la retrocedarea frauduloasă a unor mari suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, prejudiciul fiind de 114 milioane euro, care nu a fost recuperat.
Judecătorii Instanţei Supreme l-au condamnat, în mai 2019, pe fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, la 9 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, în dosarul „Polaris”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau