Anunț pentru pensionari: Când intră pe card cei 700 de lei. Ce se întâmplă cu ajutoarele de 50 de euro
Dimensiune font:
Pensionarii primesc 700 de lei în luna iulie.
Este o măsură pe care Guvernul a luat-o sub o formă de ajutor social pentru toți cei care primesc o pensie sub 2000 de lei. În luna iulie, în plus, ei primesc 700 de lei. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat, în această seară, la RomâniaTV, că sumele vor ajunge la populație după calendarul normal al pensiilor. Astfel, dacă data în care se lua pensia este 14 iulie, în 14 iulie se va primi și bonusul, odată cu pensia.
”Luăm cu modestie aceste măsuri. Ne-am fi dorit ca sumele să fie mai mari, dar trebuie un echilibru. Începând cu data de 1 iulie, cupoanele vor fi gata. Pentru cei care încasează sumele pe card, vor primi suma de 700 de lei pe card, care se va reflecta şi pe talonul de pensie, iar, pentru cei care primesc prin factor poștal, vor primi după calendarul încasării pensiei. Dacă pe 4 iulie încasa pensia, pe 4 sau 5 primește pensia plus suma de 700 de lei” a spus ministrul.
Precizări despre ajutorul de 50 de euro
Marius Budăi a continuat: ”O să explic de câte ori am ocazia. Acum, acel sprijin de 50 de euro este acordat în 4 tranșe, iunie, august, octombrie și noiembrie. În iunie am avut patru etape până la livrare, dar din august nu vor mai fi aceste probleme. Dacă nu va primi cineva cardul până la sfârșitul lunii iunie, ci pe 5 iulie să zicem, nu se pierde suma aferentă lunii iunie, ci îi intră pe card atunci. Dacă vor fi dificultăți în implementare, vom interveni imediat, ca acest sprijin să ajungă la cei care au neapărată nevoie. Vreau să spun că în această măsură de 50 de euro sunt încadrate și alte persoane vulnerabile, nu doar seniorii. Când am făcut alianța de guvernare, nu știam că vom avea un război la graniță. Am fost proactivi, am implementat pachete economice și sociale, deși nu ne facem un titlu de glorie. Suntem foarte atenți la cifre și vrem că în continuare să putem să luăm măsurile care se impun pentru sprijinirea românilor”.
Ajutorul financiar de 700 de lei se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2.000 de lei.
Iată ce anunța Ministerul la momentul aprobării măsurii:
”Guvernul a aprobat în ședința de astăzi acordarea unui ajutor financiar în valoare de 700 de lei pentru pensionarii din sistemul public, sistemul pensiilor militare de stat și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2000 lei.
Ordonanța de urgență inițiată de Ministerul Muncii şi Solidarității Sociale prevede acordarea acestui ajutor o singură dată, în luna iulie 2022, pentru aproximativ 3.300.000 de pensionari afectați de creșterea prețurilor la utilitățile publice și bunuri de consum, în special hrană, aflați în risc de excludere socială.
Veniturile lunare la care face referire Ordonanța de urgență sunt:
a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna iulie 2022;
b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna iulie 2022;
c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite în luna iulie 2022, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale;
d) venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare;
e) venituri din salarii şi asimilate salariilor, raportate în "Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate" al cărei termen de depunere este luna anterioară celei în care se efectuează calculul drepturilor aferente lunii în care se plătește ajutorul financiar. Acesta se acordă doar dacă veniturile cumulate și realizate de aceeași persoană sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.
Măsura face parte din Programul guvernamental „Sprijin pentru România”.”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau